Premiul pentru Pace ramane cea mai politizata decizie a juriului Nobel. Fiecare an vine cu surprize, dezbateri, controverse. Toamna lui 2009 ridiculizeaza insa, cu argumente spectaculoase, aceasta distinctie. Oficiind numai 12 zile ca presedinte al SUA, Barack Hussein Obama era deja, la depunerea tuturor candidaturilor, favoritul No. 1. Pentru a ajunge laureat se impunea doar sfidarea realitatii. Lumea e, de cateva zile, mai impacata si mai buna.
Suficient pentru a uita vremurile in care premiul Nobel Peace Prize se acorda unor figuri ca Albert Schweitzer (1875–1965) sau Maica Tereza din Calcutta (1910-1997). Sunt doua exemple care merita putina atentie, macar pentru sublinierea contrastelor intre prezent si trecut.
Un scurt memento
Undeva la inceputul secolului XX, profesorul Schweitzer parasea o promitatoare cariera academica, punctata cu doua excelente monografii despre Noul Testament si cantatele lui J.S. Bach. O neliniste interioara il chema sa slujeasca copiii din junglele Africii, dar fara retorica VIP-urilor contemporane. Amintirea Alsaciei natale, lecturile din Kant, epistolele pauline si Predica de pe Munte l-au urmarit in satele mizere din Gabon. Biruind melancolia, Albert Schweitzer si sotia lui nu s-au intors din drum. Acest european excentric a abandonat fara regrete filozofia teoretica si teologia de birou pentru a deveni medic si filantrop. Intre 1924 si 1965, a alinat si a vindecat suferinzii comunitatii din Lambaréné. Recunoasterea publica a venit tarziu, la senectute (in anul 1952), rasplatind eforturile unei vieti culte, jertfelnice si cu totul extraordinare.
Acelasi lucru s-a intamplat cu Agnes Gonxha Bojaxhiv, nascuta in Skopie (Macedonia). In 1937, aceasta tanara albaneza lua voturile monahale cu gandul de-a mangaia saracii imenselor cartiere din Calcutta. Maica Tereza n-a vizitat India pentru a scrie romane
