In Romania anului 2007, progresul politic a fost cu totul evaziv. Partidele, generic determinate a prezerva privilegiile de care se bucura politicienii alesi pe liste in pofida tuturor problemelor legale avute de multi dintre acestia, continua sa detina o influenta si puteri notabile. seful de stat a dovedit, in schimb, ca are o parere diferita – categoric mai inspirata – despre natura si esenta contractului incheiat intre clasa politica si cetateni. Dar pana acum vocea sa, ridicata in repetate randuri impotriva zidurilor coruptiei, nu a avut defel efectul trambitelor Ierihonului, ramanand mai degraba la nivelul unui strigat indecis. Cu sprijinul electoratului, a reusit, totusi, sa exaspereze partea covarsitoare a alesilor, decisi, in aceasta primavara, sa-l demita din functie pentru a putea transforma apoi, linistiti, politica intr-un joc eminamente oligarhic.
Acum un an, in Parlamentul tarii se desfasura, in voie, circul ieftin inscenat de Vadim Tudor cu ocazia sedintei festive dedicate condamnarii comunismului de catre presedintele tarii – s-ar zice ca debandada de atunci a reprezentat, de fapt, o piaza a vremurilor tulburi ce aveau sa vina. Lipsa vreunei interventii ferme din partea presedintilor celor doua Camere, Nicolae Vacaroiu si Bogdan Olteanu, in vederea proteguirii neintarziate a integritatii institutiei parlamentare in astfel de momente a permis, pana la urma, umbrirea nu doar a unui act istoric, ci si a dezideratului sau purificator.
Daca in decembrie 2006 viitorul parea sa promita liderului peremist si formatiunii sale destule alte ocazii prielnice tentativelor de desfigurare a politicii, dupa exact un an partidul se vede redus la dimensiuni miniaturale si o importanta pe masura, adica derizorie. Scrutinul din 25 noiembrie nu i-a adus insa nota de plata doar lui Tudor, au fost sanctionati toti liderii de partid care si-au croit c