Unu din cinci spaţii de magazine din mallurile din Capitală este gol, în condiţiile în care dezvoltatorii a opt centre comerciale vorbesc de un total de 1.000 de magazine, iar o analiză realizată de revista BUSINESS Construct la jumătatea lunii august arată că peste 200 de spaţii "au obloanele trase".
În mallurile din Capitală, în care acţionarii români sau străini au investit peste 1,1 mld. euro se întâmplă în fiecare săptămână câte ceva: se mai deschide un magazin, se mută un altul, se mai închide ceva, dar de cele mai multe ori activitatea merge înainte.
Pentru a observa câtă viaţă este în aceste proiecte, cum se adaptează chiriaşii pentru a traversa mai uşor această perioadă şi care este tendinţa în consum, revista Business Construct va analiza periodic situaţia spaţiilor disponibile din malluri.
Primul demers în această direcţie a fost făcut în luna aprilie a acestui an, când în cele opt malluri din Bucureşti erau disponibile aproximativ 171 de spaţii. La distanţă de patru luni, la mijlocul lunii august, numărul acestora a crescut cu 18%, la 202, în şase din cele 8 proiecte analizate numărul spaţiilor disponibile fiind în creştere.
Per total, în cele opt malluri sunt aproximativ 1.000 de spaţii pentru magazine, potrivit cifrelor anunţate de către administratorii mallurilor, ceea ce înseamnă că unu din cinci ar fi disponibil. În condiţiile în care, în general, marile spaţii ale mallurilor sunt ocupate, gradul de disponibilitate, calculat în metri pătraţi, este mult mai mic, undeva până în 10%.
Care sunt cele mai ocupate
Doar două malluri din Capitală stau mai bine decât în aprilie: Bucureşti Mall din Vitan, primul mall din România, mai are doar şase spaţii disponibile, faţă de şapte în luna aprilie, în timp ce în Sun Plaza numărul spaţiilor disponibile a scăzut de la 24 la 17, ca urmare a mai multor deschi