Doi sâni ca două dealuri (sau invers) printre care trece o cărare. Titlul: "Silicon Valley".
Trei secvenţe grafice suprapuse. În fiecare câte un televizor, care surprinde: 1. capul unei crainice; 2. bustul ei şi 3. picioarele dezgolite ale aceleiaşi doamne/domnişoare. Pe fiecare dintre cele trei ecrane stă scris, în ordine: "Vizionare plăcută"; "Numai cu acordul părinţilor" şi, respectiv, "Interzis minorilor" (foto 1).
Un motan ("tehno...cat") care tocmai înghite un mouse de calculator (foto 2).
Pe o foaie format A3, se înghesuie opresant dinspre exterior spre centru o armată de litere; în mijloc, scriitorul care, în curând, nu va mai avea spaţiu vital şi aer, din pricina propriei literaturi invazive (foto 3).
Îmi dau seama că o astfel de prezentare a unor caricaturi riscă, într-un fel, să semene cu încercarea de explicare a unor bancuri. Sau cu o derizorie hermeneutică a anecdotei. Ando (Octavian Andronic), un personaj arhicunoscut publicului nostru, desenator de talent, cu linie epurată şi dinamică, graficând moravuri politice actuale sau tare umane eterne la mai multe televiziuni şi jurnale scrise, este, de multă vreme, surprinzător mai ales prin poantele sale, prin raţia de umor, de cele mai multe ori inspirat, pe care ne-o oferă (era o vreme când o făcea cotidian, în Andografia zilei). La nivel stilistic (cu excepţia unor mici exerciţii de îndemânare, vezi "Escheromania", foto 4) nu caută să inoveze, ci să vâre, în aceeaşi matrice grafică, imagini ale unei actualităţi acute, şi să ne stârnească zâmbete (triste, apăsate, îngândurate, după caz) sau, pur şi simplu, râsul franc. Asta când nu ne oferă nişte utile (şi deloc sforăitoare), mici lecţii de morală. Andofabulele sale trebuiesc, pentru a fi preţuite cum se cuvine, văzute. Povestirea lor (aşa cum am încercat în rândurile liminare ale acestui articol) nu poate decât să le înăbuşe şarmu