Justitia continua sa fie un "calcai al lui Ahile" in procesul de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana. Jurnalul National pro-pune cititorilor o retrospectiva a principalelor evenimente din "saptamana judiciara" ce tocmai s-a incheiat.
Povestile judiciare ale ultimelor sapte zile au aratat ca, uneori in Romania, dreptatea pare a fi impartita cu talgere diferite. Fiecare dintre "eroii" cazurilor care ne-au captat atentia pare sa fi avut alt cantar atunci cand a fost "masurat" de doamna oarba.
CEDO, CAND SI CAND. Cand e vorba despre principii de drept, acestea trebuie respectate cu sfintenie, indiferent de personajele in discutie. Altfel s-a intamplat insa cu aplicarea regulilor fundamentale din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Luni, Curtea de Apel Bucuresti nu a tinut cont de articolul 3 al CEDO si l-a mentinut pe inculpatul Omar Hayssam in arestul preventiv, chiar daca asta echivaleaza cu tratamente inumane aplicate unui bolnav de cancer. Miercuri insa Curtea de Apel Suceava a respectat articolul 6 din Conventie si l-a eliberat pe omul de afaceri harghitean Csibi Istvan, pe motiv ca el a stat arestat dincolo de un termen rezonabil.
DA SI BA LA APARARE. Dreptul la aparare i-a folosit omului de afaceri Marian Alexandru Iancu pentru a obtine o amanare considerabila a dezbaterii arestarii sale. El nu a mai putut functiona insa si in cazul clanului Rosca, pentru ca dosarul trebuia judecat in interiorul celor 24 de ore pentru care cei 14 inculpati fusesera retinuti. Nu ca am tine partea unor inculpati acuzati de crima organizata, cu violente iesite din comun, dar consideram ca si criminalitatea economico-financiara este la fel de grava.
DREPTATE CU CUTITUL. A-ti face dreptate singur este unul dintre cele mai grave lucruri care se pot intampla intr-un stat de drept. Omul de afaceri iesean Alexandru Chitaru a facut joi un asemenea gest. E