Fără să fie un scriitor zelos, unul dintre aceia care au grijă in primul rând să producă suficient zgomot in jurul lor şi să se autopromoveze cu fiecare prilej, Răzvan Ţupa a reuşit să devină, in doar câţiva ani, una dintre prezenţele cele mai constante, mai agreabile şi mai mobilizatoare ale poeziei noastre de azi.
Nu mă refer aici in primul rând la cărţile sale, despre care s-a scris mult şi care au făcut din Răzvan unul dintre scriitorii de prim-plan de după 2000, nici despre activitatea publicistică, elaborată in jurul acelor idei sau concepte pe care ţine să le promoveze sau să le aducă in discuţia publică, ci mai ales la tot ce a reuşit prin "Poeticile cotidianului", serie de intâlniri care a devenit un reper al literaturii recente.
Nu ar putea fi ocolit nici travaliul său in mediile virtuale (mai nou, lucrează impreună cu Andrei Ruse la nişte documentare inteligente şi dinamice, cum este recentul „poezie. puterea)", ce vizează, din câte imi dau seama, emanciparea şi renunţarea la clişee sau la ideile primite de-a gata, care sunt departe de a fi istovit aici, la porţile Orientului.
Au fost destule intâmplări in ultimii ani care m-au făcut să-l preţuiesc şi chiar să-l admir in câteva momente pe R.Ţ. pentru deschiderea pe care o arată in faţa noutăţilor de orice fel (aria intereselor sale acoperind zone şi domenii dintre cele mai variate) şi pentru puterea lui de a se adapta. Una dintre păţaniile cele mai simpatice in care am fost "parteneri" este o lectură la Praga in primăvara anului trecut când, chiar de Paşte, noi umblam prin Oraşul de Aur dornici să vedem şi să simţim cât mai mult in puţinul timp pe care-l aveam.
Ocazia era Târgul de carte praghez – unul dintre cele mai mari din Europa –, unde am avut o lectură intr-o companie numeroasă şi aproape intimidantă (profesorul Mircea Martin, cu prelegerea sa despre Fond