Ziua Marinei Române, sărbătorită în fiecare an pe 15 august, de Sfânta Maria, se va desfăşura în lipsa preşedintelui Traian Băsescu, şeful statului fiind plecat în străinătate în acea perioadă.
Sărbătoarea marinarilor, organizată pe faleza cazinoului din Constanţa în faţa Comandamentului Flotei, va fi urmărită însă ,alături de mii de turişti şi localnici, de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, spun surse militare. Statul Major al Forţelor Navale a făcut deja publică seria de "manifestări culturale" premergătoare sărbătoririi Zilei Marinei Române.
De marţi şi până sâmbătă, vor avea loc simpozioane, manifestări ştiinţifice ,"susţinute de specialişti de la Muzeul Marinei Române, Liga Navală Română ( condusă de Laurenţiu Mironescu, acuzat de corupţie în dosarul "Şpagă în Portul Constanţa – n.r.), Clubul Amiralilor, Cercul Militar, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie". Vor fi organizate şi o o expoziţie de armament şi lansări de carte.
Concerte de fanfară
Până duminică inclusiv, în fiecare seară, fanfara militară a Forţelor Navale va susţine reprezentaţii, cu muzică şi chiar şi dans, în staţiunile de pe litoral, Mamaia, Neptun, Eforie Mangalia, Ovidiu şi Constanţa. Pe 15 august între orele 10.00 la 12.00, pe faleza Cazinoului, după ce ministrul Gabriel Oprea ," va binecuvânta ceremoniile de Ziua Marinei", se desfăşoară programul clasic , pregătit de marinarii militari şi civili, exerciţii cu nave de luptă, cu elicoptere, simulări de misiuni de război, parada navelor militare. Bineînţeles că va apărea şi " Zeul Neptun" însoţit de "sirene".
De la ora 13.00 şi până la 15.00 spectatorii se vor muta în portul turistic Tomis, unde vor avea loc jocurile marinăreşti pregătite an de an de Sindicatul Liber al Marinarilor.
Zilele acestea, vor avea loc repetiţii militare ample pe faleza Cazinoului, la care vor participa şi poliţia, jandarmeria, Admi