Octavia Firescu a fost nevoită să se lupte nu numai cu o boală cumplită, dar şi cu mentalitatea că dacă o femeie nu are soţ, dar are de crescut un copil este, oarecum, defectă. Toate încercările prin care a trecut au făcut-o mai puternică
Când abia împlinise 27 de ani Octavia Firescu a fost diagnosticată cu cancer. Avea atunci un copil de 2 ani, pe Andrei, şi un soţ, adică, o formulă de viaţă care îi face pe cei mai mulţi să se simtă împliniţi, fericiţi şi plini de speranţă. “Răceala a intervenit în momentul bolii. Cum se întâmplă de obicei cu orice mamă, cu orice femeie, urmarea într-o astfel de situaţie este divorţul. Bărbaţii caută femei sănătoase, nu vor să-şi asume vreo responsabilitate. Ori, cancerul înseamnă divorţ pentru o femeie. Chiar mă uitam că în timpul lungilor sesiuni de tratament urmat la Institutul Oncologic Fundeni vedeam mereu femei singure, dar bărbaţi însoţiţi de neveste”, spune Octavia.
Nu-i face din divorţ o vină a soţului său, cu atât mai mult cu cât ea a vrut să pună capăt căsătoriei: “Eu am vrut să divorţez. El n-a vrut. A spus că trebuie să stea, că ce va zice lumea. Însă eu simţeam că sunt în plus. Nu ai ce să cauţi acolo unde nu eşti dorită”.
Încet-încet, şi prietenii au început să o ocolească: “Relaţiile se rup când te îmbolnăveşti. Eşti singur pe lume. Unii preferă să te păstreze în memorie aşa cum te ştiau odată şi nu desfigurat de boală”.
Cancerul a avut o ascensiune fulgerătoare, iar Octavia a rămas să-i facă faţă singură cu copilul. “În doi ani de zile cât am tot fost prin spitale l-am luat cu mine pentru că nu aveam încotro, iar experienţa aceasta l-a marcat. A rămas cu traume. Am făcut apoi ani de zile de terapie la psiholog, iar astăzi când aude că merg la medic, indiferent de ce tresare şi mă întreabă: Eşti bolnavă?”.
O luptă în care mama şi copilul nu s-au despărţit
Chimioterapia i-a f