Mesajul a fost trimis. Multumesc!

KPMG: Companiile mari au ajuns să plătească taxe mai reduse decât firmele mici, ceea ce distorsionează ideea de corectitudine

Publicat in Ziarul Financiar, marți 28 mai 2013 ·

Multinaţionalele şi alte companii mari utilizează tehnici de planificare fiscală şi au ajuns să plătească taxe mai reduse decât firmele mici, care activează la nivel naţional, ceea ce distorsionează imaginea economiei şi ideea de corectitudine, a declarat Robert van der Jagt, chairman al KPMG EU Tax Center şi partener în KPMG Olanda.

El a susţinut că ar trebui să se facă deosebirea dintre eva­ziunea fiscală - care este ilegală, şi planificarea fiscală agre­sivă - care este legală, dar pune probleme din punctul de vedere al principiului corectitudinii şi ridică semne de întrebare dacă este încă acceptabilă în mediul economic actual.

Legislaţia internaţională în domeniul impozitelor nu a ţinut pasul cu evoluţia economiilor şi a politicilor, iar evaziunea fiscală şi planificarea fiscală agresivă au ajuns în prim-plan în ultima perioadă, fiind analizate la nivel internaţional noi metode de combatere, a mai spus reprezentantul KPMG.

Potrivit unor estimări, evaziunea fiscală privează guvernele europene de 1.000 mld. euro pe an. Iar o rezoluţie adoptată de Parlamentul European stabileşte ca ţintă pentru UE reducerea la jumătate a acestor pierderi până în anul 2020, prin eliminarea breşelor din legislaţie şi presiuni asupra aşa-nu­mitelor paradisuri fiscale.

Evaziunea fiscală continuă să rămână o piedică în calea creşterii veniturilor bugetare şi în România.

„Dacă analizăm cum s-a dezvoltat economia şi cum a evoluat legislaţia internaţională în domeniul impozitelor şi taxelor, vedem că nu a evoluat. Nu a ţinut pasul cu politicile. Multina­ţionalele, companiile mari, utilizând tehnici de planificare ajung să plătească taxe mai mici. Este corect? Distorsionează imaginea economiei şi ideea de fair-play“, a spus Van der Jagt.

Toate ţările au nevoie de încasări mai mari din taxe şi impozite, iar unele au introdus sisteme fiscale competiti

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 5 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Rusia spune că este pregătită pentru propuneri „serioase” de pace în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de soluționare a conflictului din Ucraina, pe baza „realităților” existente și a preocupărilor de securitate ale Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de E

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°