Vlad Constantinesco, profesor la Universitatea „Robert Schumann” din Strasbourg, a primit, ieri titlul de Doctor Honoris Causa (DHC) al Universităţii din Bucureşti. Născut la Cluj-Napoca, în anul 1942, Constantinesco a absolvit Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice din Nancy, în 1964, urmând ca, zece ani mai tîrziu să obţină doctoratul cu menţiunea „Foarte onorabil cu felicitări”. A publicat numeroase cărţi şi studii de specialitate în domeniul dreptului şi a ţinut cursuri la universităţi de prestigiu precum Cambridge, Leicester, Barcelona şi „Humboldt”.
„Locul şi rolul juristului în secolul XXI depinde de formarea pe care o acesta o primeşte în facultate. Un jurist trebuie să fie în acelaşi timp, sensibil la timpul şi spaţiul european, să cunoască rădăcinile dreptului naţional şi anume dreptul roman. Fără jurişti competenţi şi bine pregătiţi, statul de drept este o iluzie”, a spus, cu ocazia ceremoniei, profesorul Constantinesco. (R.F.)
Vlad Constantinesco, profesor la Universitatea „Robert Schumann” din Strasbourg, a primit, ieri titlul de Doctor Honoris Causa (DHC) al Universităţii din Bucureşti. Născut la Cluj-Napoca, în anul 1942, Constantinesco a absolvit Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice din Nancy, în 1964, urmând ca, zece ani mai tîrziu să obţină doctoratul cu menţiunea „Foarte onorabil cu felicitări”. A publicat numeroase cărţi şi studii de specialitate în domeniul dreptului şi a ţinut cursuri la universităţi de prestigiu precum Cambridge, Leicester, Barcelona şi „Humboldt”.
„Locul şi rolul juristului în secolul XXI depinde de formarea pe care o acesta o primeşte în facultate. Un jurist trebuie să fie în acelaşi timp, sensibil la timpul şi spaţiul european, să cunoască rădăcinile dreptului naţional şi anume dreptul roman. Fără jurişti competenţi şi bine pregătiţi, statul de drept este o iluzie”, a spus, cu ocazia ceremoniei, pro