Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă doi militari din Batalionul 33 Manevră au murit în Afganistan

Publicat in Adevarul, joi 24 iunie 2010 · ·

Doi militari români au decedat, miercuri, în Afganistan, după ce autovehiculul de tip Humvee, în care se aflau, a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv improvizat acţionat de la distanţă. Incidentul a avut loc la numai o zi după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că din 2011 va fi redus numărul militarilor români din teatrele de operaţiuni de peste hotare.

CITEŞTE mai multe despre drama familiei militarului mort în Afganistan, Paul Caracudă

Doi militari români din Batalionul 33 Manevră, care executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar, din Afganistan, au murit după ce autovehiculul în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acţionat de la distanţă.

Citeşte şi:

Familia soldatului român mort în Afganistan a primit asigurări că va încasa 80.000 euro

Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă se aflau la aproximativ 30 kilometri de Qalat, când atacul asupra vehiculului de tip Humvee a avut loc. Cei doi români au murit miercuri, 23 iunie, ora 14.30 (ora României), potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Apărării Naţionale.

Sergentul major Dan Ciobotaru, promoţie 2007, avea 28 de ani şi era necăsătorit. Colegul său, caporalul Paul Caracudă avea 36 de ani şi fusese angajat în cadrul MApN din 1996. Acesta era căsătorit şi avea doi copii.

Citiţi şi: Militar buzoian, mort în Afganistan

Tatăl militarului mort în Afganistan:”A murit, săracul, într-un război care nu e al nostru”

Ministrul Apărării Naţionale a acordat gradul de sublocotenent post-mortem celor doi militari care şi-au sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan.

De asemenea, ministrul Apărării Gabriel Oprea a înaintat Preşedintelui României propunerile de decorare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 58 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 10 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°