Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspectul masacrelor din Norvegia ar putea fi acuzat de "crime contra umanităţii"

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2011 ·

Împotriva lui Anders Behring Breivik, poliţia norvegiană intenţionează să invoce o nouă prevedere a Codului Penal, care pedepseşte "crimele contra umanităţii".

Breivik a recunoscut că este autorul masacrului soldat cu moartea a 76 de persoane vineri, a anunţat procurorul Christian Hatlo, citat de publicaţia norvegiană Aftensposten. Acesta a subliniat că folosirea paragrafului 102 din Codul Penal, referitor la pedeapsa maximă pentru "crime împotriva umanităţii", este o posibilitate în stadiul actual al anchetei.

Citiţi şi:Cum şi-a păcălit dementul din Norvegia victimele, pentru a le împuşca

În 2007, ministrul Justiţiei, Knut Storberget, a propus extinderea pedepsei maxime de la 21 de ani la30 de ani pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi terorism. Prevederea a fost introdusă în Codul Penal norvegian în anul 2008.

Până în prezent, poliţia a invocat primele două alineate ale paragrafului 147, care vizează "actele de teroare" şi care prevăd o pedeapsă maximă de 21 de ani de închisoare. Aceste două alineate se referă la "destabilizarea gravă a funcţiilor esenţiale ale societăţii" şi intenţia de a "genera panică în rândul populaţiei".

Anders Behring Breivik, în vârstă de 32 de ani, are doar statut de suspect, chiar dacă şi-a recunoscut faptele în cursul audierilor, inculparea putând fi posibilă doar la finalul anchetei.

Luni, suspectul a avut prima audiere în faţa unui judecător. Vezi mai jos imagini de la procesul său:

(click pe imagini pentru FOTOGALERIE)

Breivik ar fi putut folosi muniţie tratată chimic pentru a se asigura că fiecare împuşcătură este mortală.Doctorul Colin Poole, chirurgul-şef de la spitalul Ringriket, unde au fost tratate victime ale atacului de pe insula Utoeya, a declarat că Breivik a folosit gloanţe care se dezintegrează în corp, pentru a provoca pagube cât mai mari.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 20 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum 47 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°