Locuinţa Iulianei Vîlsan este despărţită de studioul ei printr-o scară interioară. Această scară interioară a fost închisă din motive de natură politică timp de aproape 40 de ani, înainte de a ajunge Iuliana în acest domiciliu. Şi dacă asta nu era de ajuns pentru o punere în scenă a contextului în care creează Iuliana Vîlsan, trebuie adăugat faptul că locuinţa aceasta, împreună cu studioul aferent, au aparţinut pictorului Arthur Verona. Iuliana descoperă această scară şi, cumva firesc, o reface din metafore ale lumii prezente. O scară construită pentru a fi folosită şi apoi închisă pare un lucru bizar şi cumva împotriva naturii clădirii. Însă din pricina faptului că această scară a fost închisă, ea a fost ferită de schimbări şi s-a conservat aproape perfect, ceea ce nu s-a întîmplat cu restul spaţiilor, expuse uzurii. Cheia simbolică cu care Iuliana redeschide această scară este cea a explorării contextului istoric românesc al celor aproape 40 de ani de „închidere“ generată de regimul comunist într-o lume utopică. Redescoperirea acestui fragment de lume este privită cu îngăduinţă şi cu grijă. Această scară interioară închisă păstrează avantajele simţurilor şi pe cele ale pasiunilor lumii rămase doar la stadiul de univers imaginat, ferit de modelele şi de tendinţele realităţii consumului. Arta Iulianei redescoperă scara interioară în toate clădirile subiective. Microrealităţile acestui spaţiu par nişte fantezii construite de o imaginaţie poetică fără o miză aplicată. Şi uneori, aceste imagini se ciocnesc de bariere de percepţie cu care se înconjoară lumea mărfurilor culturale şi simbolice ale ideilor preconcepute, aflate sub semnul vitezei consumului. De altfel, în mai multe ocazii, arta Iulianei Vîlsan a provocat dispute artistice începînd cu proiectul expoziţional „Animalul“, din 2000. „Nevoia de zbor, rîs şi umor formează împreună un apel la toleranţă şi o i