Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un alt COPIL a fost MUTILAT de un câine comunitar. S-a întâmplat într-o comună din Dâmboviţa

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Un copil în vârstă de trei ani a ajuns la spital, vineri după-amiază, după ce a fost muşcat de un câine pe stradă. Incidentul s-a întâmplat în comuna Potlogi, satul Romaneşti din Dâmboviţa.

Potrivit Poliţiei Dâmboviţa, copilul a fost muşcat de cap şi de faţă, de un câine fără stăpân. ISU Dâmboviţa informează că băieţelul se afla pe stradă împreună cu sora sa în vârstă de cinci ani.

Copilul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

Luni, un copil a murit, în Bucureşti, după ce a fost sfâşiat de o haită de câini.

Medicii spun că băieţelul este în stare stabilă şi va fi supus mai multor investigaţii, urmând să se stabilească dacă se impune trimiterea lui la o unitate medicală din Bucureşti, informează Mediafax.

”Copilul se afla în apropierea locuinţei sale şi a fost muşcat de un câine în zona feţei şi a craniului. S-au constituit echipe pentu a identifica şi prinde câinele, iar Poliţia a informat Direcţia Santitar Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor Dâmboviţa pentru a lua măsurile legale care se impun într-un astfel de caz", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, subinspector Alexandra Niculae pentru Mediafax.

Un copil în vârstă de trei ani a ajuns la spital, vineri după-amiază, după ce a fost muşcat de un câine pe stradă. Incidentul s-a întâmplat în comuna Potlogi, satul Romaneşti din Dâmboviţa.

Potrivit Poliţiei Dâmboviţa, copilul a fost muşcat de cap şi de faţă, de un câine fără stăpân. ISU Dâmboviţa informează că băieţelul se afla pe stradă împreună cu sora sa în vârstă de cinci ani.

Copilul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

Luni, un copil a murit, în Bucureşti, după ce a fost sfâşiat de o haită de câini.

Medicii spun că băieţelul este în stare stabilă şi va fi supus mai multor investigaţii, urmând să se stabilească dacă se im

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 7 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 9 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 9 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 11 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 9 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 13 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°