Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Golofca va reintra spre finalul sezonului

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 14 martie 2013 ·

Accidentat grav în urmă cu cinci luni, mijlocaşul Rapidului, Cătălin Golofca, se află în plină perioadă de recuperare după operaţia suferită la mijlocul lunii octombrie, la Bucureşti. Pe lângă fractura de peroneu cu deplasare a osului, diagnosticată la Suceava, medicii de la Spitalul de Urgenţă au mai descoperit şi o încrucişare a ligamentelor de la nivelul călcâiului.

„Cătălin efectuează antrenamente specifice, poate să facă alergări de anduranţă, dar încă are reţineri la lovirea balonului. Urmează să se prezinte la un control medical amănunţit la finalul lunii martie, când sperăm să primească din partea medicilor OK-ul de a se antrena normal. Oricum, cred că nu poate fi bun de joc decât spre finalul sezonului”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.

În afara lui Golofca, Rapid nu va putea conta pentru derbiul de sâmbătă, cu FC Botoşani, nici pe aportul jucătorilor Daniel Bălan, Claudiu Velescu şi Alexandru Pleniceanu. Bălan şi Velescu sunt suspendaţi, în vreme ce Pleniceanu s-a accidentat destul de serios la meciul din runda precedentă, cu Delta Tulcea şi va fi nevoit să ia o pauză de două săptămâni. Portarul Marius Zăvoi nu se află nici el în plenitudinea forţelor, dar va apărea sigur pe foaia de joc în meciul cu FC Botoşani.

Vecinii au o singură absenţă importantă pentru confruntarea de sâmbătă, de pe Areni, cea a mijlocaşului Gabriel Vaşvari, care va lipsi din cauza unei suspendări.

Accidentat grav în urmă cu cinci luni, mijlocaşul Rapidului, Cătălin Golofca, se află în plină perioadă de recuperare după operaţia suferită la mijlocul lunii octombrie, la Bucureşti. Pe lângă fractura de peroneu cu deplasare a osului, diagnosticată la Suceava, medicii de la Spitalul de Urgenţă au mai descoperit şi o încrucişare a ligamentelor de la nivelul călcâiului.

„Cătălin efectuează antrenamente specifice, poate să facă alergări de a

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 48 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 4 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°