Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaţilor (video)

Publicat in Romania Libera, joi 16 septembrie 2010 · ·

Proiectul legii pensiilor a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 170 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri, în absenţa reperezentanţilor PSD şi PNL, după o dezbatere maraton în care parlamentarii care susţin Guvernul au reuşit să îşi impună amendamentele dorite, potrivit Mediafax.

Dezbaterile în plenul Camerei au durat circa 10 ore, timp în care deputaţii au luat şi două pauze de consultări.

Premierul Emil Boc a participat la prima parte a dezbaterii, în timp ce ministrul Muncii, Ioan Botiş, a rămas în sală până la finalul şedinţei.

Discuţiile asupra legii au fost marcate de controverse între reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei, un moment semnificativ fiind cel în care deputaţii s-au pronunţat asupra vârstei standard de pensionare.

După ce au votat de trei ori asupra aceluiaşi amendament, deputaţii au adoptat varianta iniţială aprobată de Senat, potrivit căreia vârsta de pensionare va fi atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi de 65 de ani. Ei au respins astfel propunerea Comisiei de muncă, potrivit căreia vârsta de pensionare pentru femei urma să fie de 63 de ani.

Discuţiile pe tema punctului de pensie au generat de asemenea dezbateri aprinse. PSD a părăsit sala înaintea votului, cerând majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut lunar.

Deputaţii PNL, la rândul lor, au părăsit sala, după votul asupra articolului referitor la punctul de pensie.

Către finalul dezbaterii, deputaţii au ajuns la un larg consens în ceea ce priveşte continuarea votului prin ridicare de mână, din cauza problemelor tehnice. Astfel, această propunere a fost aprobată cu 137 de voturi pentru şi doar un vot împotrivă.

În cursul dezbaterilor, deputaţii au mai stabilit integrarea în sistemul unitar de pensii a cadrelor militare în activitate, a poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum 50 minute
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum o ora
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Vipere, şerpi şi un exemplar exotic de piton Constrictor, ridicate dintr-o locuinţă din Drobeta Turnu Severin. Proprietarul a fost găsit mort în apartament în urmă cu câteva zile

HotNews acum 33 minute
Mai multe reptile ţinute în acvarii pe balconul unei locuinţe au fost salvate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din Mehedinţi şi vor fi duse la Bucureşti, unde vor sta şase luni în carantină. Proprietarul lor a fost găsit mort în ap

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 43 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum o ora
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°