A doua runda a „Pietei de dezbateri“ – „platforma de analiza, propuneri si dezbateri menite a contribui la definirea unei strategii de dezvoltare culturala a Romaniei pe termen lung“, cum insusi autorul proiectului, Fundatia Culturala ECUMEST, o defineste – a adus in discutie pentru luna aprilie „Sectorul independent“. Pe de alta parte, insasi „Piata de dezbateri“ a ECUMEST-ului da semn, deja, ca are capacitatea de a se constitui intr-un instrument cu varii functii. Desigur, functia de definire a unor obiective prioritare, palpabile, ale momentului este cea mai la vedere. A doua functie, voita ori nu, e aceea de supapa de siguranta, pentru demontat energii motivate ori nu, dar, cu siguranta, incomode pentru sistem, in special. Un soi de terapie de grup, pina la urma urmelor. In fine – Corina Suteu, presedinta ECUMEST, poate fi linistita in ceea ce priveste viitorul „Pietei de dezbateri“ –, o a treia functie previzibila, de viitor mediu, fiind aceea a unui soi de cerc de specialisti/specializati gratie puterii de iradiere a proiectului, un cerc – donator voluntar de idei-corectie pentru evolutia unui sistem democratic, in domeniul cultural.
Cit despre cei care au strimbat din nas fata de substantivul „piata“, acestia uita, probabil, ca un asemenea proiect precum cel al ECUMEST, pentru a nu esua ca atitea altele, nu are nevoie nici de un academism ridicol in context, nici de patetismul manifest al baricadei, ci de negocierea limpede de tipul politicii de piata. Si, pina la urma, nu e mai cinstit sa negociezi o legatura de ceapa (chiar daca-ti mai dau si lacrimile cu ocazia asta), decit sa manevrezi in fel si chip, si mereu in gol, cine mai stie ce limbaj de lemn prin eterate zone politicale?…
Amintind ca „unele tari din Europa identifica sectorul independent drept motor foarte important pentru dezvoltarea culturala“, Corina Suteu avea dreptat