Bogdana Darie
Tamara Buciuceanu
O viaţă închinată scenei
Editura Litera
„Cu siguranţă că Tamara Buciuceanu-Botez – scrie acad. Răzvan Theodoerscu în prezentarea cărţii -, cea pe care o iubim cu toţii, pe care am aplaudat-o de atâtea ori, profesoara «Isoscel» pentru generaţii de cinefili, eroina a zeci de piese unde inteligenţa, subtilitatea şi umorul smulg admiraţia unui popor întreg, este imaginea însăşi a firescului, a agerimii, a bunăcuviinţei aceluiaşi popor. Pentru doamna Tamara, sigur este că viaţa i-a fost teatrul, iar teatrul i-a fost viaţa. Aşa cum poate i-a menit-o de mult, de mult de tot «îngerul vestitor» de la Tighina.”
Cartea se datorează, după mărturisile actriţei, insistenţei nepotului său, actorul Mihai Constantin. „Eu vreau să spun că sunt obligată sufleteşte să mulţumesc la foarte mulţi oameni cu care am colaborat 63 de ani pe scenă. În primul rând, această carte se datorează insistenţei nepotului meu, actorul Mihai Constantin, care a spus «Te rog să te ocupi să scrii amintirile». Mi-a recomandat o tânără actriţă, care se numeşte Darie Bogdana, şi i-a spus: «Scrii cartea». Şi mi-a scris-o.”
Printre capitolele din volum se regăsesc „Ucenicia artistică”, „Amintiri”, „Radioul - un mare prieten” sau „Marile creaţii artistice” în care actriţa povesteşte despre roluri pe care le-a făcut în „Chiriţa în provincie”, „Dimineaţa pierdută”, „Aşteptând la arlechin”, „Mamouret”, „Însemnările unui necunoscut”, „Titanic-vals”.
Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut la Tighina (Republica Moldova), la 10 august 1929. A frecventat cursurile Institutului de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iaşi (1948-1951), transferându-se în anul IV la Bucureşti, unde a absolvit Institutul de Teatru, la clasa profesorului Ion Bălţăţeanu (1952). Actriţă cu o bogată activitate în teatrul dramatic şi în cel de operetă, dar şi cu o impres