Avem nevoie de o doctrina a increderii - in valori, in institutii, in oameni, in cel de linga tine. In tableta de saptamina trecuta am comparat individualismul elaborativ cu sistemul colectivist impus societatii romanesti odata cu instalarea regimului de dupa razboi. Un sistem nivelator, anulind initiativele si constructia sociala, controlind totul prin statul atotputernic si partidul omniprezent, subminind legaturile sociale traditionale. Cu o asemenea mostenire, nu e de mirare ca individualismul nascut dupa acest interval, in spatiul nostru social, nu poate fi productiv si creativ, generind un tip original de capitalism salbatic, inuman, sustinut de retele de tip mafiot. Efectul individualimului instaurat pe meleaguri mioritice, etichetat in mod fraudulos liberal, a insemnat ruperea relatiilor socio-afective din comunitati, bazate cindva pe loialitate si sprijin, putinul care mai persista in societatea romaneasca si - iar acest lucru este de-a dreptul dezastruos - distrugerea sentimentului colectiv de incredere in comunitate, institutii, persoane publice, profesiuni, personalitati. Toate legaturile sociale care sustin tesatura increderii si cooperarii au fost aruncate in aer, distruse, demonizate, demonetizate. Singurele legaturi puternice au ramas cele la nivelul clanurilor, al gruparilor de interese, organizate pe modelul societatilor secrete, conduse de o singura norma: legea tacerii. Colectivitatea cu rol constructiv, creatoare de valori, standarde si norme de functionare bazate pe incredere a intrat intr-o criza fara iesire. O criza demoralizatoare, mai puternica si mai destructiva chiar decit criza economica. Sa analizam mai de aproape fenomenul. Criza colectivului (comunitatii, grupului social) nu e un fenomen local, ci se inscrie pe linia evolutiilor social-istorice ale societatii contemporane. Transformarile produse de globalizare s-au soldat cu un atac ge