Tehnicianul Eugen Neagoe a analizat cele două săptămîni de pregătire din Austria. „Au fost condiţii foarte bune, acum rămîne ca ceea ce am reuşit în cantonament să punem în practică în campionat”, a spus antrenorul.
- Care sînt plusurile şi care sînt minusurile la finalul cantonamentului?
- Sper să fi acumulat pe toate planurile atît cît a fost nevoie. Minusuri totdeauna există, dar sperăm ca prin atitudine şi seriozitate să facem o figură frumoasă în campionat. Eu vreau să reuşim cît mai multe pentru a ne fi bine aşa că niciodată nu le spun la jucători că totul e bine sau că sunt mulţumit. Este loc şi de mai bine aşa că vreau să facem lucrurile bune.
- Cum catalogaţi cantonamentul per ansamblu?
- Din punctul meu de vedere o perioadă reuşită de pregătire. Şi ce este foarte important, fără accidentări. Jaka Stromajer a avut o problemă medicală, o entorsă, însă nu a fost nimic grav. Înaintea plecării spre Austria menţionam faptul că cel mai important e să nu ne accidentăm. Şi am reuşit.
- Au fost elocvente jocurile de pregătire în alcătuirea primului 11?
- Am avut jocuri foarte tari, dure pe unele locuri. Adversarii au opus rezistenţă, aşa că au fost teste utile. Băieţii s-au implicat în meciuri, şi asta iarăşi a fost un lucru pozitiv. Nu au intrat pe teren să facă figuraţie, s-au implicat în joc. Au fost şi concentraţi, ei au înţeles că nu au jucat jocuri amicale ci de pregătire. Au fost şi cîteva chestiuni care nu ne-au mulţumit. Meciurile amicale schimbate de la zi la zi ne-au încurcat foarte tare. Noi ştiam iniţial un program cînd am plecat de aici dar asta are mai puţină importanţă. E foarte important că am jucat din şase jocuri, trei cu echipe din prima ligă. Noi ne-am dorit să avem cinci jocuri cu echipe din prima ligă dar şi echipele de primă ligă cu care am jucat au fost echipe bune.
- Sînteţi mulţumit de cum s-au pregăt