Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu, racolare cu HUIDUIELI: deputatul baptist Marius Dugulescu trece la PNL

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 aprilie 2012 ·

Deputatul PDL de Timiș, Marius Dugulescu, s-a înscris în PNL. Anunțul a fost făcut azi de Crin Antonescu, președintele PNL, într-o conferință de presă la Timișoara alături de Dugulescu și Sorin Frunzăverde. În acest timp, în fața sediului PNL din Timiș, un grup de membri PDL au protestat prin fluierături.

Miercuri, deputatul Dugulescu a fost la sediul central al PNL unde a avut o discuție cu șeful liberalilor.Marius Dugulescu este fiul patorului batist Petre Dugulescu, fost deputat PNȚCD între 1992 și 2000.

Un transfer negociat de Sorin Frunzăverde

Dugulescu a recunoscut că cel care i-a negociat trecerea la PNL este Sorin Frunzăverde, pedelistul care a trecut recent laliberali. "Din iarnă i-am spus lui Sorin Frunzăverde că am ajuns la un capăt de drum, că nu mai pot sta în PDL", a spus azi deputatul Marius Dugulescu.

Liderul liberalilor, Crin Antonescu, a declarat azi la Timișoara că sunt binevenţi în partid "oameni de calitate politică, morală şi intelectuală" precum Sorin Frunzăverde sau deputatul Marius Dugulescu, a cărui intrare în PNL, după plecarea din PDL, a anunţat-o la Timişoara.

"Nu vom fi niciodată împreună cu persoane corupte, nu vom fi niciodată împreună cu persoane care au cauţionat personal un regim şi o putere care şi-au bătut joc de oameni, dar vom fi întotdeauna bucuroşi ca oameni de calitate politică, morală, intelectuală, cum sunt cei doi (Sorin Frunzăverde şi Marius Dugulescu - n.r.), şi nu numai cei doi, să ni se alăture, pentru că avem de construit împreună, niciodată nu suntem prea mulţi pentru asta. Oamenii capabili să facă mai ales în plan politic aceste lucruri nu sunt mulţi şi e bine ca eforturile lor să se reunească", a spus Crin Antonescu, citat de Agerpres, în conferinţa de presă de la Timișoara.

Nu a mai avut răbdare să fie dat afară

Plecarea lui Mraian Dugulescu la PNL era cunoscut

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°