Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povara bunului simţ pe meleaguri reghinene

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 9 iulie 2012 ·

Ediţia a XI-a a Zilelor Reghinene e deja istorie, ea monopolizând la finele săptămânii trecute centrul oraşului de pe Mureş. Lume multă, de toate vârstele şi culorile, a luat cu asalt centrul să se bucure de trei zile de distracţie, aşa cum o face de peste zece ani încoace. Program artistic pentru toate gusturile, mâncăruri care mai de care i-au ademenit pe miile de oameni prezenţi la sărbătoarea oraşului. Dar nu putem trece cu vederea un alt aspect, cel al esteticului, grav avariat de modul cum ştiu unii şi alţii să se comporte la un astfel de eveniment.

Tot încercăm să neglijăm acest aspect de fiecare dată, ca nu cumva cineva să se supere. Dar ce facem cu ceilalţi nemulţumiţi care au preferat să evite zona centrului pentru a nu fi martori la un peisaj încărcat cu „feţe palide”, cu mirosuri care-ţi tăiau negativ răsuflarea, cu tot felul de comercianţi de chinezării care mai numai că nu au i-au alungat pe meşterii populari care şi-au expus produsele în parcul central. Ne convine sau nu, şi de această dată s-a clacat la capitolul bun simţ, care a fost înlocuit cu senzaţia împlinirii după saturaţia unei ghiftuieli pe cinste după 3 beri, un cârnat şi doi mititei. Să nu mai spun de toaletele ecologice, cu a lor taxă de 1 leu, care i-a împins pe unii să utilizeze mai bine colţul de stradă pentru nevoile fiziologice.

Avem mentalităţi diferite, avem păreri diferite despre una sau alta, despre unul sau altul, dar avem un singur oraş, pe care ar trebui să-i acordăm un minim de respect de sărbătoarea sa. E păcat să-l tot facem să se simtă prost de fiecare dată când îşi serbează ziua!

Ediţia a XI-a a Zilelor Reghinene e deja istorie, ea monopolizând la finele săptămânii trecute centrul oraşului de pe Mureş. Lume multă, de toate vârstele şi culorile, a luat cu asalt centrul să se bucure de trei zile de di

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 18 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 51 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 26 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 51 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°