„Intre Dumnezeu si femeie. Intotdeauna” este titlul celui mai recent volum de poezii semnat de jurnalistul baimarean Mircea Crisan si lansat astazi, 10 iunie, in prezenta celor mai dragi persoane din viata autorului: familia si prietenii. Cei prezenti la eveniment au marturisit ca poezia scrisa de Mircea Crisan este una atipica prin forma, insa structura acesteia duce cu gandul la Coloana Infinitului sculptata de Brancusi.
Zeci de persoane au ales sa fie alaturi de Mircea Crisan la aparitia celui de-al treilea volum de poezii. Printre cei care au incercat sa desluseasca tainele din spatele cuvintelor asternute pe hartie s-a numarat si sculptorul Ioan Marchis , acesta dand o interpretare ideii de baza de la care a pornit volumul.
„Exact asa ca si cum concepe Mircea Crisan aceasta calatorie intre Dumnezeu si femeie, pe care o considera pamantul, opusul lui Dumnezeu, formuland asa cuvintele, el intra in acest joc al contrariilor. Spunand intre Dumnezeu si femeie, e cum ar spune «intre diavol si Dumnezeu» si exista aceasta transformare si rasturnare ”, a interpretat Ioan Marchis.
Jurnalistul Mircea Crisan a marturisit ca a scris cartea in doar 12 saptamani, insa aceasta a venit intr-un mod firesc, la doar cateva luni dupa lansarea celui de-al doilea volum de poezie. Poezia este una profunda, care transmite dincolo de versuri si, in acelasi registru, si titlul ales este unul plin de mister.
„Aceasta carte efectiv s-a scris singura, pentru ca pot sa spun ca pentru mine atat actul de creatie, cat si rugaciunea sunt sinonime. Si atunci cand scrii, dar si atunci cand te rogi, efectiv cuvintele incep sa curga singure si este ceva firesc si normal. Titlul nu e ales intamplator, « Intre Dumnezeu si femeie. intotdeauna» sunt cele doua filoane principale ale poeziei mele. Eu efectiv nu scriu despre altceva si altcineva decat despr