Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutor pentru un bolnav de cancer

Publicat in Jurnalul, joi 17 iunie 2010 ·

La 41 de ani, lui Gheorghe Mitrache i-a fost depistată o tumoare malignă de 7 cm la rinichi. Rinichiul putrezit a fost înlăturat de medici. Dar celulele canceroase se instalaseră deja în trupul său slăbit, ajungând la plămâni. Din cauza bolii, în numai câteva luni, bărbatul a slăbit 40 de kilograme.

"Am făcut mult sport la viaţa mea. Am tras de fiare. Acum am ajuns o epavă. Dacă în trecut ridicam greutăţi de 200 de kilograme, ieri abia dacă am reuşit să ridic o butelie goală. În curte am un atelier de tâmplărie. Aşa îmi câştigam banii. Acum e pe post de bibelou", spune cu voce deznădăjduită Gheorghe Mitrache, tatăl a doi copii: un băiat care se pregăteşte să treacă în clasa a XII-a şi o fată, clasa a V-a.

A mers din doctor în doctor. Medicul de la spitalul din Caracal i-a dat chiar şi interferon. "Ajunsesem în ultimul hal. Mi se lua pielea de pe mine. Nu mai suportam durerea", spune bărbatul. De mai bine de şase luni face cure de chimioterapie. Zilnic înghite zeci de medicamente. A simţit că starea i se îmbunătăţeşte abia când un medic i-a recomandat să încerce un medicament ce se găseşte tocmai în Malaiezia: Ganoderma lucidum. "E un întreg complex de pastile. De două luni le folosesc. Aveam o tuse rea de tot care m-a mai lăsat. Nu puteam sub nici o formă să stau pe spate, nici măcar într-o parte. De când beau medicamentele astea, reuşesc să stau două ore pe spate, după care schimb poziţia. În trecut ajunsesem să dorm în şezut. Problema care a rămas în continuare este că scuip sânge foarte mult."

Bărbatului îi mai ajunge medicamentul Ganoderma lucidum doar pentru trei zile. Cu fiecare zi ce a trecut, banii săi s-au împuţinat. Pentru a rămâne în viaţă are nevoie de sprijin. De ajutor. Pe medicamente a ajuns să cheltuiască lunar aproape 20 de milioane de lei. Pentru cei care vor să-i fie alături, pe numele Gheorghe Mitrache, la BRD,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 42 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum o ora
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 11 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°