Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost arestat în Londra, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare de Suedia, a anunţat poliţia metropolitană, citată de BBC.
UPDATE 19.00 Mai multe personalităţi, între care regizorul Ken Loach, s-au oferit să îi plătească cauţiunea.
Julian Assange, care a apărut calm, într-un costum bleumarin şi cămaşă fără cravată, şi-a declinat numele în faţa tribunalului şi a oferit o adresă de cutie poştală din Australia. La instenţele tribunalului, el a oferit apoi o adresă din Victoria, în Australia.
Judecătorul l-a informat asupra acuzaţiilor de agresiune sexuală împotriva a două femei care i se aduc.
Sunt acuzaţii extrem de grave, a subliniat judecătorul Howard Riddle.
UPDATE 17.50 Judecătorul a precizat că "acest caz nu are legătură cu WikiLeaks" şi că cererea de eliberare pe cauţiune a fost refuzată pe motiv că Assange nu s-ar prezenta la următoarea înfăţişare. Potrivit The Guardian, judecătorul a motivat decizia sa spunând că există "acuzaţii grave împotriva unei persoane care are mijloacele şi capacitatea de a se ascunde".
VIDEO Fondatorul WikiLeaks ameninţă că va dezvălui documente "bombă", dacă i se întâmplă ceva
Când a fost rugat să ofere adresa domiciliului său, Assange a replicat: "Aveţi nevoie de ea pentru corespondenţă sau pentru alte motive?". Ulterior a dat o adresă din Australia.
La ieşirea din sala de tribunal, unul dintre avocaţii lui Assange a spus că decizia judecătorului este nedreaptă şi a făcut un apel către toţi jurnaliştii prezenţi să-l susţină.
UPDATE 17.20 Magistraţii au respins cererea avocaţilor de a-l elibera pe cauţiune pe Assange şi au stabilit ca acesta să rămână după gratii până pe 14 decembrie, când va avea loc următoarea înfăţişare la tribunal. În cadrul audierilor, fondatorul WikiLeaks şi-a exprimat opoziţia faţă de cererea de