Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA cere nouă ani de închisoare cu executare pentru Voicu şi şase ani de închisoare pentru Costiniu

Publicat in Press Alert, luni 22 aprilie 2013 ·

Un procuror DNA a cerut, astăzi, Completului de cinci judecători al instanţei supreme să îl condamne pe fostul senator Cătălin Voicu la nouă ani de închisoare cu executare şi pe fostul judecător Florin Costiniu la şase ani de închisoare cu executare, informează Mediafax. Completul de cinci judecători a reluat astăzi dezbaterea recursurilor făcute de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi de Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic, condamnaţi în dosarul de corupţie la pedepse cu închisoarea, cu executare sau cu suspendare. Procurorul DNA şi avocaţii au susținut astăzi pledoariile finale în dosarul de corupţie.

Procurorul a susţinut în faţa celor cinci judecători că instanţa de fond a aplicat în acest dosar pedepse prea blânde faţă de unii dintre inculpaţi. El a cerut instanţei să îl condamne pe fostul senator Cătălin Voicu la nouă ani de închisoare cu executare, pentru că este exponentul cel mai de sus în acest caz. Acesta a susţinut că Voicu trebuie condamnat la o pedeapsă mai aspră pentru modul în care a făcut faptele, având în vedere şi funcţia pe care acesta a avut-o, pentru atitudinea nesinceră şi modul disimulat şi conspirat în care a acţionat. Totodată, procurorul a arătat că Voicu a încercat influenţarea unui martor. În cazul fostului judecător Florin Costiniu, procurorul DNA a cerut condamnarea la şase ani de închisoare cu executare, pentru că a primejduit prestigiul justiţiei. El a precizat că pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare dispusă de instanţa de fond în cazul lui Costiniu este o condamnare prea blândă.

Înainte de pledoariile finale, avocaţii lui Cătălin Voicu au cerut instanţei să amâne judecarea cauzei pe motiv că acesta ar fi internat la Spitalul Floreasca, din cauza unor probleme cardiace. Totodată, avocaţii au prezentat instanţei şi mai multe documente medicale din care ar rezulta că Voicu a ma

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 36 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 11 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 11 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°