Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţia globală, declanşată de un film

Publicat in Adevarul, miercuri 18 mai 2011 ·

Realizatorul documentarelor din seria Zeitgeist caută adepţi pentru a schimba lumea din temelii. Criza economică internaţională a afectat pături largi ale societăţii, oamenii fiind dispuşi să se ralieze unor mişcări ce promit o societate mai bună.

„Gata cu competiţia pentru joburi şi oportunităţi, e timpul pentru cooperare în scopuri benefice tuturor. Depinde doar de tine dacă vrei să trăieşti într-o societate fără bani sau într-una plină de griji pentru facturi, credite sau crize economice." Cu aceste cuvinte se prezintă mişcarea Zeitgeist România, iar ideea s-a dovedit suficient de seducătoare pentru ca peste 15.000 de români să se înscrie în această organizaţie, care are filiale în mai toate ţările lumii. Scopul mişcării este lupta împotriva sistemului actual după care este alcătuită societatea.

The Zeitgeist Movement (TZM) a apărut în 2008, la îndemnul direct lansat de Peter Joseph, realizatorul seriei de documentare Zeitgeist, termen din limba germană ce se poate traduce ca „spiritul timpului".

Mai suspicioşi decât americanii

Pe site-ul oficial, TZM se laudă cu peste 455.000 de membri din întreaga lume, grupul cel mai numeros fiind constituit de americani (92.500 de persoane). Urmează canadienii, cu 27.000 de membri, britanicii (23.000) şi ruşii (26.000). Românii sunt puternic reprezentaţi, ţara noastră fiind plasată pe poziţia a cincea, cu 16.583 de membri. Numărul este cu atât mai semnificativ, dacă luăm în considerare faptul că populaţia României este de 15 ori mai mică decât cea a SUA (310 milioane). Un calcul simplu arată că procentul românilor pasionaţi de teoriile conspiraţioniste propuse de TZM este mai mare decât cel al americanilor. Numărul mare de români care s-au alăturat mişcării Zeitgeist este uşor de explicat atunci când vizionezi „Zeitgeist - Addendum", episodul axat strict pe economie.

Filmul conţine o amplă p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 54 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 21 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°