Populaţia şi companiile din Statele Unite ar putea plăti pentru a-şi ţine banii la bancă, dacă Rezerva Federală americană (Fed) reduce dobânda pe care o achită pentru fondurile atrase de la instituţiile de credit, informează Mediafax, citând Financial Times.
Deponenţii din SUA trebuie să accepte în prezent dobânzi apropiate de zero, dar situaţia în care vor fi nevoiţi să plătească pentru a-şi ţine banii la bancă ar fi una neobişnuită.
Avertismentul şefilor marilor bănci din SUA evidenţiază pericolele unei strategii de care Fed s-ar putea folosi pentru a atenua impactul unei eventuale reduceri a programului de achiziţii de obligaţiuni, în valoare dee 85 de miliarde de dolari lunar. Programul Fed introduce lichidităţi semnificative în sistemul financiar şi a susţinut pieţele de capital la nivel global în ultimii ani.
Directori de la două din cele mai mari cinci bănci din SUA au afirmat că o scădere a dobânzii de 0,25% pe care Fed o acordă pentru rezervele băncilor, în prezent de circa 2.400 de miliarde de dolari, le-ar aduce în situaţia de a transmite costurile către proprii deponenţi.
Citeşti şi: Două bănci, sancţionate pentru că nu au dat credit unei persoane cu dizabilităţi
Alţi şefi de bănci au afirmat că o trecere a Fed la rate negative în privinţa dobânzilor ar afecta marjele de profit, dar ar putea creşte şi riscurile la nivelul sectorului bancar, întrucât directorii trezoreriilor ar fi nevoiţi să caute investiţii cu randamente mai ridicate, dar mai nesigure.
Aproximativ jumătate din rezervele de la Fed provind de la bănci din afara SUA, care nu trebuie să plătească pentru asigurarea depozitelor. Manevra preferată de acestea este să împrumute bani de la fondurile active pe piaţa monetară şi să le depună la Fed, câştigând milioane de dolari fără niciun risc, iar scăderea dobânzii oferite de banca centrală ar bloca acest procedeu