Una dintre cele trei lozinci care reglau viaţa lui Winston Smith, personajul principal din romanul lui Orwell 1984, era: "Războiul e pace". Şi mai departe: "Războiul nu înceta niciodată, dar, la drept vorbind, nu era mereu acelaşi război. Pe cînd Winston era copil, cîteva luni au fost nişte lupte de stradă confuze, chiar în Londra, şi îşi aducea aminte cu precizie de unele dintre ele. Dar era absolut imposibil să descoperi istoria întregii perioade, să poţi spune cine cu cine lupta la un moment dat. Toate rapoartele scrise sau orale se refereau doar la evenimentul actual. Acum, de exemplu, Oceania era aliată cu Estasia şi în război cu Eurasia. În nici o emisiune publică sau privată nu se admitea că aceste trei puteri ar fi fost, altădată, grupate diferit. Winston ştia foarte bine că, doar în urmă cu patru ani, Oceania fusese în război cu Estasia şi aliată cu Eurasia. (...) Oficial, această schimbare de parteneri nu avusese loc". Nu s-a ajuns pînă acolo: "Ideea promovării talibanilor a fost britanică, gestiunea era asigurată de americani, finanţarea de saudiţi, iar eu le-am oferit terenul de operare". "Eu" este Benazir Bhutto, fost prim-ministru în Pakistan, o persoană care vorbeşte în cunoştinţă de cauză. În lupta împotriva încercării Uniunii Sovietice de a se extinde în Asia, alianţa occidentală, dar şi China şi Arabia Saudită, au încurajat şi sprijinit Pakistanul în instruirea, organizarea şi înarmarea formaţiunilor de luptă ale mujahedinilor. După retragerea Armatei Roşii, începută în mai 1988 şi isprăvită cam un an mai tîrziu, în anii luptelor tribale, în Afganistan, s-au perpetuat războiul, foametea, nesiguranţa. Rapacitatea şi cruzimea conducătorilor de clan au facilitat victoria talibanilor, formaţiuni alcătuite din luptători care-şi spuneau studenţi şi se lăsau conduşi de un şeic analfabet: devotamentul faţă de preceptele religioase făcea credibilă r