Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de sute de milioane lei

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 17 ianuarie 2006 ·

•Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru taiere ilegala de arbori, fie ca a fost vorba de paduri ale statului sau nu

Directia Silvica Iasi a aplicat pe tot parcursul anului 2005 amenzi in valoare totala de aproape 560 milioane lei (56 mii RON). Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru taiere ilegala de arbori, fie ca a fost vorba de paduri ale statului sau apartinand agentilor economici, primariilor sau chiar proprietarilor persoane fizice. Cele mai numeroase abateri au fost contraventiile, in numar de 262, cu o valoare totala a amenzilor de peste 233 milioane lei (23 mii lei noi). Chiar daca cele mai numeroase au fost contraventiile, cuantumul amenzilor aplicate pentru infractiuni a fost mult mai mare, desi numarul lor a fost mai mic. A fost aplicat un numar de 68 de amenzi pentru infractiuni, cu o valoare totala de 325 milioane lei (32,5 mii RON). Volumul total de masa lemnoasa pentru care au fost aplicate amenzile este de aproape 380 metri cubi, 195 de metri cubi la contraventii si 184 la infractiuni. "De la inceputul acestei luni am demarat o campanie comuna impreuna cu Inspectoratul Teritorial al Regimului Silvic si de Vanatoare din Suceava si cu Politia si Jandarmeria pentru prevenirea si combaterea faptelor ilegale in domeniul forestier. Proiectul are mai multe parti, cum ar fi combaterea circulatiei materialului lemnos pe drumurile forestiere si pe cele publice, instalatiile de debitare a lemnului rotund, precum si controalele prin paduri", a declarat Valentin Clain Stratulat, directorul tehnic al Directiei Silvice Iasi. Acest proiect a demarat la inceputul anului si are rolul de a preveni taierile ilegale sau necontrolate de arbori, precum si circulatia vehiculelor cu material lemnos pe drumuri, indiferent de categorie, fara actele doveditoare ale provenientei lemnelor.

Silviu DASCALU

•Cele mai multe amenzi au fost a

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 8 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°