Cetăţenii pot intra în posesia formularelor-tip necesare restituirii diferenţei de taxă auto începând de luni, 16 ianuarie, iar termenul de returnare a banilor este de maximum 45 de zile de la depunerea solicitării, a declarat, miercuri, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, la finalul şedinţei de Guvern.
"Am avut discuţii cu ANAF şi vor fi pregătiţi ca, începând de luni (16 ianuarie - n.r.), să aibă formularele tip de restituire a sumelor solicitate ca diferenţă de plată a taxei auto. După depunerea cererii de restituire, în termen de 45 de zile, se vor primi banii", a menţionat Borbely.
Oficialul MMP a adăugat că ministerul are banii necesari prin Fondul pentru Mediu pentru a acoperi toate cererile, iar valoarea totală a plăţilor este estimată la peste 200 de milioane de lei.
"Avem banii necesari la Fondul de Mediu. Vreau să vă asigur că toate aceste restituiri vor avea loc în timp util. Banii încasaţi pe taxa auto se duc numai şi numai pe investiţii verzi. Statul român nu poate să-şi permită să aloce peste 1,1 miliarde de lei prin programul 'Rabla', prin care au fost scoase din circulaţie peste 300.000 de maşini mai vechi de zece ani şi au fost cumpărate peste 100.000 de maşini noi din care peste 45.000 autohtone, şi să nu taxeze acele maşini second-hand, marea lor majoritate din străinătate", a spus ministrul Mediului.
La rândul său, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu /AFM/, Gheorghe Popescu, a precizat că, în cazul în care o persoană care solicită returnarea diferenţei de taxă de poluare nu mai are chitanţa prin care să facă dovada achitării acesteia, poate obţine o copie a documentului direct de la instituţia unde a fost efectuată plata.
Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, 11 ianuarie 2012, Hotărârea de Guvern privind normele metodologice de aplicare a Legii privin