E limpede că opţiunea europeană a „străinătăţii apropiate”, cum li se spune la Kremlin fostelor componente ale URSS, e un dulce vis în lipsa unei autentice independenţe economice. Dulce vis? Mă tem că demagogie mai degrabă, câtă vreme Europa nu oferă decât nişte exigenţe (adică tot nişte vocabule, chit că mai sclivisite) în locul unor garanţii palapabile.

Mostră de cum se dă - calificat şi fără niciun fel de menajamente - ruşilor, cu tifla. Am descoperit-o prin pasa (de pe Facebook, unde are, oarecum neaşteptat pentru austeritatea preocupărilor sale, o pagină) lui Andrei Ţurcanu, criticul literar. La trecutul său de consilier prezidenţial (dar şi de autor al volumului Sabatul sau noaptea vrăjitoarelor politcii moldoveneşti, culegere de eseuri politice, bune mai ales ca patos şi tensiune a expresivităţii), interesul nu e de mirare. Despre ce-i povestea? Despre cum Rusia şantajează Ucraina să nu semneze Acordul de asociere la Uniunea Europeană. Articolul e de pe http://gazeta.zn.ua/internal/russkiy-plan-osmyslennyy-i-besposchadnyy-_.html - kilometric, dar exhaustiv, cred, sub specia dosarului de moment al raporturilor dintre cei doi coloşi. Cine vrea amănunte aşa-zicând de specialitate relativ la strategia de descurajare a aderării, când ai pâinea şi cuţitul (alias petrolul şi pieţele de desfacere) în mâini, aici le găseşte. Plus un istoric foarte coerent al problemei. N-am mai citit demult texte atât de ample şi concludente (dimensiunea implicând evidente riscuri de redundanţă) - adevărat probatoriu, propoziţie cu propoziţie.

Că Rusia trage de sforile economice pentru a le menţine pe fostele „republici-surori” în sfera sa de influenţă nu e o noutate. Noi am încercat-o pe epidermă proprie, cu vinul mai ales. (Şi mă tem că s-ar putea s-o încercăm şi de o manieră socială, Moscova intenţionând să bage vize pentru moldoveni în cazul în care - memento pentru