Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democraţie şi prosperitate

Publicat in Dilema Veche, miercuri 5 septembrie 2012 ·

De fiecare dată cînd vine vorba despre bani sau bogăţie, îmi amintesc întîmplarea pe care mi-a povestit-o un amic, aflat pentru o lungă perioadă de timp la studii în Franţa. În după-amiaza pe care amicul mi-o evoca, se întorsese mai devreme acasă, fiind una dintre acele zile mohorîte de toamnă în care orice oraş, oricît ar fi de frumos, respiră un aer apăsător, îndemnîndu-i pe oameni să stea mai degrabă în casă. Cînd să deschidă uşa garsonierei sale, a observat cum vecina sa, femeie între două vîrste, pariziancă get-beget, tocmai se pregătea să iasă în oraş. O salută protocolar, în timp ce se gîndea, firesc, unde se poate duce un om pe o asemenea vreme. Numai că imaginea cu vecina sa înotînd prin ploaie pe străzile pustii ale Parisului îi este întreruptă de un gest neaşteptat al femeii. A lăsat cheile în uşa încă neînchisă a casei, şi cu paşi grăbiţi, a coborît pînă în faţa apartamentului din capătul scărilor. Ajunsă aici, s-a aplecat şi, cu un gest firesc, a cules de pe jos o monedă de un euro care îi căzuse din geantă, în momentul în care a scos cheile. Revenind, vecina sa îi arată moneda buclucaşă, cerîndu-şi scuze din spatele unui zîmbet uşor stînjenit. Prietenul meu a intrat în casă dîndu-şi seama că ştia puţine lucruri despre lumea în care trăia de atîta timp. Era genul de atitudine în faţa banului pe care nu o înţelegea, venind din România, unde nu şi-ar fi închipuit nici măcar un om foarte sărac într-o asemenea postură.

DE ACELASI AUTOR Tiranul În apărarea unui indezirabil – omul politic Omul politic desăvîrşit Neajunsurile democraţieiŞi printr-o asemenea educaţie capitalismul a cîştigat lupta cu prosperitatea. Dar nu numai. Este vorba despre o istorie de mai multe sute de ani de cînd Occidentul se detaşează în învingător. Este vorba despre o formulă magică, o legătură între democraţie – libertate economică – prosperitate, pe fondul respectului fa

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Biden că „ia partea Hamas”

HotNews acum 54 minute
Donald Trump l-a acuzat joi pe Joe Biden că „ia partea” grupării islamiste Hamas şi a calificat drept o „ruşine” ameninţările preşedintelui american de a nu mai livra anumite arme Israelului în cazul unei ofensive majore la Rafah, în sudul Fâşiei Ga

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă

Mediafax acum 57 minute
„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce, în urmă cu doi ani m-ai primit cu amabilitate în România”, a scris Jill Biden pe Facebook. „Nu voi uita niciodată când am văzut cum tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum o ora
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°