Guvernul si Parlamentul se afla plasate parca in Paradoxul lui Ellsberg. Sufera de o preferinta pentru riscuri cunoscute in fata riscurilor necunoscute. Chiar daca unul risca, celalalt vine si anuleaza riscul primului. Ellsberg zice cam asa: lumea prefera sa parieze pe o cutie cu 50 de bile rosii si 50 de bile albastre, decat pe una cu 100 de bile dar in care numarul de bile rosii sau albastre este necunoscut. Probabilitatea de a castiga la un pariu ramane neschimbata in ambele cazuri, insa oamenii prefera pariul pe un scenariu familiar. Procesam nesiguranta cu privire la risc si la timp in mod asemanator. Pe scurt, nu gandim rational cand viitorul este nesigur, si cand anumite aspecte legate de timp (reintoarcerea la siguranta) sunt neclare. Asta este esenta strategiei de criza a Guvernului, combinate cu cea populista din Palament. Toti stiu ca oamenilor le trebuie o speranta. Speranta aduce incredere, iar increderea se manifesta prin achizitii (consum). Cand omul e nesigur, tine strans de bani, iar sangele economiei - banii - nu mai circula, amenintand cu infarctul economic.

Sa luam un caz: domnul Ionescu. Are 3 copii, pentru care primeste o alocatie de 100 de lei pe luna (cifra a fost aleasa pentru usurinta exemplului). Familia Ionescu are un venit net lunar de 1000 de lei, sa presupunem. Oare cum e mai bine pentru buget. Sa-i reducem din impozit cu 10%, lasandu-i astfel un venit net de 1100 de lei si sa ii taiem suta de lei de la alocatie, sau sa continuam in acelasi fel ca si pana acum?Ce spun cifrele?

Trebuie sa te incadrezi intr-un deficit bugetar. Sa nu te intinzi mai mult decat iti e plapuma, pe romaneste. Drept este ca plapuma asta ti-o confectionezi tu. De regula, Guvernul isi comanda o plapuma uriasa, dar materialul cu care se trezea la poarta ii ajungea cu greu de o batista. Asa ca de trei ani incoace se fac calcule. Cum sa ne marim plapuma? C