Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Starea economică a judeţului Gorj, pusă pe tapet

Publicat in GAZETA de SUD, marți 6 ianuarie 2009 ·

Autorităţile din Gorj s-au întâlnit ieri cu reprezentanţii principalelor unităţi economice din judeţ pentru a evalua şi constata situaţia economică a judeţului, problemele cu care se confruntă aceste societăţi, precum şi pentru stabilirea unei strategii de dezvoltare. La această întâlnire au participat directorii Complexurilor Energetice Turceni şi Rovinari, ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi ai Hidroelectrica, iar din partea administraţiei judeţene au fost prezenţi preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, respectiv Radu Angheloiu. Unul dintre subiectele puse în discuţie a fost cel referitor la înfiinţarea companiei energetice prin comasarea complexurilor energetice, a societăţii Electrica şi a unei părţi din Hidroelectrica. Cei patru reprezentanţi ai unităţilor economice au fost de acord cu reluarea discuţiilor privind constituirea acestei companii, deoarece ordonanţa de guvern care stabilea înfiinţarea acesteia a fost abrogată. Ion Călinoiu a spus că va face lobby, la nivel parlamentar şi guvernamental, pentru ca această companie să aibă sediul în Gorj, astfel încât să fie cu adevărat utilă pentru judeţ. Stabilirea surselor de investiţii printr-un cadru legislativ Directorii Complexurilor Energetice Rovinari şi Turceni, Laurenţiu Ciurel, respectiv Marian Motocu, au arătat că rezervele de lignit din subsolul Gorjului vor deveni neutilizabile în situaţia în care grupurile de producere a energiei electrice nu vor fi modernizate într-o perioadă de doi-trei ani pentru a respecta condiţiile de mediu impuse de Uniunea Europeană. De asemenea, reprezentanţii celor două unităţi economice au subliniat necesitatea stabilirii, printr-un cadru legislativ, a surselor de finanţare a investiţiilor. Acestea pot consta în folosirea unei părţi importante din profitul obţinut, pentru a fi reinvestit, precum şi stabilirea unei ponderi fixe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 5 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum o ora
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 2 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 5 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Un ostatic israelian răpit pe 7 octombrie apare într-o înregistrare video difuzată de Jihadul Islamic Palestinian VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Gruparea palestiniană Jihadul Islamic a difuzat marţi, 28 mai, o înregistrare video în care pare să fie ostaticul israelian Alexander Trufanov, în vârstă de 28 de ani, răpit la 7 octombrie, relatează Reuters. Videoclipuri similare au fost publicate

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 9 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/18°
mie.

11°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/26°