Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiune de control a ANT la agenţiile de turism

Publicat in Bursa, miercuri 24 iulie 2013 ·

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), prin Direcţia Generală Control şi Autorizare Turism, a demarat la nivel naţional o amplă acţiune de control şi autorizare la agenţiile de turism şi unităţi hoteliere, se arată într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.

Astfel, inspectorii ANT au efectuat 160 de controale la agenţii de turism şi structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică. 74 de agenţii de turism sau puncte de lucru ale agenţiilor de turism nu mai funcţionau şi au fost eliminate din baza de date a ANT.

De asemenea, au fost aplicate 23 de amenzi şi 20 de avertismente la agenţii de turism şi structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică. "În urma acţiunilor întreprinse de inspectorii ANT, au fost date amenzi în valoare de 310.000 lei. Vă precizăm că în 43 de unităţi verificate nu au fost constatate deficienţe", se arată în comunicat.

Amenzile şi avertismentele au fost date în urma constatării de nereguli în ceea ce priveşte respectarea normelor de clasificare sau licenţiere. Au fost retrase două certificate de clasificare pentru un hotel şi un restaurant, şi două fişe anexe la două unităţi de alimentaţie publică. În urma controalelor, a fost dispusă scoaterea din circuitul turistic a 92 de camere, urmând ca proprietarii să îmbunătăţească serviciile pentru a putea fi reintroduse.

În această perioadă, Autoritatea Naţională pentru Turism a eliberat 160 de autorizaţii provizorii de funcţionare pentru structuri de primire turistice, 350 de licenţe de turism, peste 1000 de brevete de turism, 150 de atestate ghid, 91 certificate de clasificare, iar pentru structurile de cazare au fost întocmite un număr de 86 note de clasificare şi 90 de note de autorizare turistică a plajei.

F.A. Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), prin Direcţia Generală Control şi Autorizare Turism,

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°