Mafia pariurilor a atins şi fotbalul nordic. Federaţia norvegiană a amânat ieri meciul de ligă secundă dintre Ull/Kisa şi HamKam din cauza suspiciunilor legate de un posibil aranjament între cele două formaţii. Conform presei norvegiene, unul dintre jucătorii echipei gazdă ar fi pariat 30 de mii de euro pe victoria adversarilor!
"Nu sunt surprins, însă sunt foarte dezamăgit. Trebuie totuşi să fii cel puţin naiv pentru a crede că în Norvegia nu există blaturi, având în vedere situaţia pe plan global. Există reţele importante, de tip mafiot, care aranjează meciuri peste tot. Am luat deja legătura cu UEFA şi am declanşat şi o anchetă internă", a spus ieri preşedintele Federaţiei norvegiene, Yngve Hallen.
Investigaţia forului de la Oslo a pornit de la un pont anonim, care a sugerat că partida din liga a treia dintre Ostsiden şi Follo (4-3), disputată pe 24 iunie, ar fi fost aranjată. Într-adevăr, evoluţia scorului a fost cel puţin surprinzătoare. Oaspeţii au condus cu 3-0 până în minutul 66, dar în doar 20 de minute, gazdele au întors scorul, câştigând cu 4-3! În minutul 65, la scorul de 3-0 pentru Follo, cota pe victoria gazdelor era de 101! "Doi dintre jucătorii noştri au făcut blat! E incredibil ce se întâmplă", a spus atunci Ole Fausa, finanţatorul celor de la Follo.
Ar fi un dezastru pentru noi ca un jucător să fie implicat în astfel de practici
Arne Erlandsen, antrenor Ull/Kisa
În 2011, fotbalul nordic, dar cel finlandez, a fost zguduit de un alt scandal de meciuri aranjate. O reţea de pariuri din Singapore a fost demascată, după ce a înregistrat câştiguri de 1,2 milioane de euro pe meciuri din prima ligă finlandeză
Mafia pariurilor a atins şi fotbalul nordic. Federaţia norvegiană a amânat ieri meciul de ligă secundă dintre Ull/Kisa şi HamKam din cauza suspiciunilor legate de un posibil aranjament între cele d