Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiu în Biosfera Deltei Dunării: 15 hectare de vegetaţie, din Razelm-Sinoie, cuprinse de flăcări

Publicat in Antena 3, vineri 9 septembrie 2011 · ·

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" al judeţului Constanţa au intervenit, vineri seară, pentru a lichida un incendiu izbucnit la vegetaţia uscată din zona complexului lagunar Razelm-Sinoie, aflat în Rezervaţia Biosfera Deltei Dunării, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, focul a izbucnit în jurul orei 18.30, la faţa locului fiind trimise două echipaje complete, cu două autospeciale.

De asemenea, au fost mobilizate şi serviciile voluntare din zonă, din comunele Istria, Corbu şi Mihai Viteazu. Flăcările au cuprins vegetaţia uscată aflată într-o zonă mlăştinoasă, la ieşirea din localitatea Istria, pe malul lacului Sinoie.

"Focul arde pe o suprafaţă de 10 - 15 hectare, cam cât două - trei terenuri de fotbal. Avem la faţa locului aproape 30 de subofiţeri, cu un ofiţer de comandă şi două autospeciale. Deocamdată, nu sunt probleme deosebite şi sperăm ca până spre miezul nopţii să putem să-l lichidăm", au precizat sursele citate.

Deocamdată, nu se cunosc cauzele izbucnirii focului.

Un incendiu similar s-a produs în urmă cu aproximativ două săptămâni, tot în Rezervaţia Biosfera Deltei Dunării, în zona Vadu, fiind afectată o suprafaţă de aproximativ 120 de hectare de teren, între care aproximativ 50 de hectare de masă stuficolă şi 70 de hectare vegetaţie ierboasă. Focul nu a produs pagube importante, după stingerea acestuia nefiind găsite mamifere, reptile sau păsări ucise de flăcări.

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" al judeţului Constanţa au intervenit, vineri seară, pentru a lichida un incendiu izbucnit la vegetaţia uscată din zona complexului lagunar Razelm-Sinoie, aflat în Rezervaţia Biosfera Deltei Dunării, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, focul a izbucnit în j

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 5 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 6 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 7 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 4 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 12 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 8 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 7 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°