Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mens sana in corpore sano

Publicat in Jurnalul, duminică 7 iunie 2009 ·

Un volum extrem de util pe care îl veţi găsi pe alocuri fascinant, pentru că vine cu multe lucruri noi. Marile probleme ale sănătăţii, formulate într-un limbaj accesibil.

Cartea "Învaţă să trăieşti sănătos" (scrisă în colaborare cu ziaristul Josep Corbella) cuprinde sfaturi de bază pentru îngrijirea sănătăţii şi îm­bu­nă­tă­ţirea calităţii vieţii. Structurată astfel încât să poată fi citită de la început până la sfârşit precum o povestire, dar şi pentru a permite fiecărui cititor să înceapă cu acele capitole care îl interesează, volumul prezintă într-un limbaj accesibil ceea ce medicina cunoaşte astăzi despre pro­blemele de sănătate care îi preocupă cel mai mult pe oameni: controlul greutăţii, alimentaţia ideală, colesterolul, activitatea fizică, tensiunea arterială, investigaţiile medicale, consumul de alcool, dependenţa de tutun, stresul, ba chiar implicaţiile tristeţii şi ale fericirii asupra sănătăţii. "Învaţă să trăieşti sănătos" este o carte despre sănătate care nu interzice nimic, care nu impune nimic şi care prezintă ultimele date ştiinţifice privind mo­da­lităţile de prevenire a afecţiunilor evitabile şi de întârziere a îmbătrânirii.

Autorul. Eminentul cardiolog Valentín Fuster este directorul Institutului Cardiovascular al Spitalului "Mount Sinai" din New York, preşedintele comitetului ştiinţific al Centrului Naţional de Cercetări Cardiovasculare din Spania şi preşedinte al Federaţiei Mondiale a Inimii.

Un volum extrem de util pe care îl veţi găsi pe alocuri fascinant, pentru că vine cu multe lucruri noi. Marile probleme ale sănătăţii, formulate într-un limbaj accesibil.

Cartea "Învaţă să trăieşti sănătos" (scrisă în colaborare cu ziaristul Josep Corbella) cuprinde sfaturi de bază pentru îngrijirea sănătăţii şi îm­bu­nă­tă­ţirea calităţii vieţii. Structurată astfel încât să poată fi citită de la încep

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 48 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°