Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o pastilă pentru slăbit

Publicat in Adevarul, miercuri 28 mai 2008 ·

Medicamentul a fost creat pentru persoanele care riscă să se îmbolnăvească din cauza greutăţii corporale crescute Noua pastilă a fost creată de către cercetătorii de la Universitatea

Medicamentul a fost creat pentru persoanele care riscă să se îmbolnăvească din cauza greutăţii corporale crescute

Noua pastilă a fost creată de către cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga. Ea reduce apetitul şi dă senzaţia de saţietate.

Cercetătorii danezi afirmă că aceasta îi ajută pe oameni să scadă o mărime - două la haine într-o jumătate de an.

Potrivit BBC News, medicamentul se numeşte "Tesofensine" şi va apărea pe piaţa farmaceutică în trei ani. Creat iniţial pentru tratarea bolii Alzheimer şi a Parkinsonului, medicamentul este un compus care modifică nivelul a trei chimicale din creier implicate în controlul apetitului: serotonina, dopamina şi noradrenalina.

Pastila reduce nevoia de gustări

Specialiştii susţin că pastila ne ajută să slăbim, deoarece acţionează asupra unei zone din creier care controlează apetitul. Astfel, în urma administrării acesteia, persoana care doreşte să slăbească simte o senzaţie de saţietate la scurt timp după ce se aşază la masă.

De asemenea, pastila reduce şi nevoia de a apela la gustări în perioada dintre mese. Specialiştii consideră că administrarea unei pastile pe zi timp de şase luni duce la o scădere în greutate de aproximativ şapte kilograme.

Aceasta înseamnă de două ori mai mult decât greutatea pierdută în urma tratamentului cu pastilele deja existente pe piaţă.

Potrivit medicilor, o astfel de pierdere în greutate poate îmbunătăţi calitatea vieţii şi reduce riscul apariţiei unor afecţiuni cardiace, a diabetului sau a cancerului.

Medicamentul are efecte secundare

Profesorul dr. Arne Astrup, preşedintele Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Obezităţii, din Dane

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 56 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 20 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 41 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°