Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un miliardar riscă 20 de ani de puşcărie pentru un caz de insider trading care i-a adus „doar“ 64 de milioane de dolari

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 mai 2011 ·

Miliardarul american Raj Rajaratnam riscă să stea în închisoare până la 20 de ani după ce a fost găsit vinovat de autorităţile americane pentru insider trading, operaţiune ilegală de tranzacţionare pe baza informaţiilor privilegiate, scrie presa străină.

Pentru a-l prinde pe Rajaratnam, care are o avere estimată la 1,5 mld. dolari, procurorii americani s-au folosit de tacticile utilizate pentru a prinde mafioţi şi tra­ficanţi de droguri, precum înregistrarea conversa­ţiilor telefonice. Rajaratnam, care conducea fondul de investiţii Galleon, s-a folosit ilegal de informaţii confi­denţiale pentru a efectua tranzacţii înainte ca gru­pu­rile sau companiile să facă publice anunţuri refe­ritoare la rezultate financiare, prognoze, fuziuni sau vânzări de active. Printre companii se numără Intel, Goldman Sachs, Google sau ATI.

Omul de afaceri riscă o pedeapsă cu închisoarea între 15 ani şi jumătate şi 19 ani şi jumătate, un jude­cător urmând să pronunţe sentinţa pe 29 iulie, auto­rităţile americane considerând procesul drept cea mai mare lovitură împotriva insider tradingului din ultima generaţie.

Până atunci, Rajaratnam rămâne sub arest la domiciliu şi sub supraveghere electronică. El a plătit o cauţiune de 100 mil. dolari pentru a nu sta în închi­soare pe timpul procesului. Decizia juraţilor se ba­zează pe probe care dovedesc că omul de afaceri s-a folosit timp de şapte ani de informaţii confidenţiale ob­ţinute de la executivii companiilor, bancheri, consultanţi, traderi sau directori de companii listate pentru a face profit sau pentru a evita pierderi. Procurorii susţin că astfel Rajaratnam a câştigat 64 mil. dolari, potrivit Bloomberg.

Anchetatorii au înregistrat în secret conversaţiile dintre Rajaratnam şi sursele acestuia, printre care şi Rajat Gupta, până anul trecut unul dintre directorii Goldman Sachs. Multe dintre sursele lui Rajaratnam au p

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 8 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 10 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 10 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 12 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 11 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 7 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 13 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°