În săptămânile din urmă, câţiva bancheri care au fost implicaţi direct în evenimentele petrecute în piaţa monetară interbancară, în octombrie 2008, legate de atacul asupra leului, încearcă rescrierea istoriei acelor momente prin intervenţii excesiv „personalizate“. Recent, agenţia HotNews a făcut un rezumat al câtorva zeci de pagini din această „nouă istorie“, unele scrise totuşi cu oarecare eleganţă, altele cu furie şi cu ură. Notând, din capul locului, că „discuţiile sunt tehnice“. Deşi, mai degrabă, refugiul în formule încifrate exprimă tentaţia de a folosi un limbaj criptic pentru a pune în ecuaţie doar jumătăţi de adevăr. Aşa că voi evita pe cât posibil, în acest comentariu, orice fel de referiri la temeni din jargonul specialiştilor care operează în pieţele monetare. Pentru că nu cred că poate fi cu adevărat relevant, în această dezbatere, istoria swapurilor valutare din toamna lui 2008, ori cât puteau merge băncile „lung“ sau „scurt“. Relevant este cursul evenimentelor istorisit nu din amintiri cenzurate, ci pe baza documentelor păstrate în arhive sau a consemnărilor din mass-media.

Voi pleca de la cel mai recent document: comunicatul Consiliului Concurenţei, din aprilie 2013. Ce aflăm? Că a fost închisă investigaţia „având ca obiect o posibilă înţelegere între companiile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România“. Şi că a fost analizat, în special, „comportamentul băncilor participante la stabilirea indicilor de piaţă monetară“. Apoi sunt înşirate băncile investigate. Şi o precizare: „Consiliul Concurenţei atrage atenţia că schimburile de informaţii confidenţiale, de natură comercială, pot constitui încălcări ale Legii Concurenţei“. Atât.

Ce crede domnul Lucian Isar că ar fi spus Consiliul Concurenţei? Citez: 1) „A infirmat alegaţiile guvernatorului (BNR - n.a) privind evenimentele de pe piaţa monetară din octombrie 200