Mall-ul joacă, pentru o categorie foarte bine definită, rol de revistă de modă, casă de modă, ideal de frumuseţe, sursă de inspiraţie etc. Cumva, sub maiestuoasele cupole de sticlă, s-a dezvoltat o societate paralelă, cu regulile ei nescrise, dar foarte clare pentru "iniţiaţi", cu o ierarhie bine stabilită şi mai ales cu o imagine bine conturată.
Apariţia primului mall în România (alternativă modernă a străzii comerciale) a echivalat, ca impact, cu deschiderea primului McDonaldâs pe tărîm mioritic. Puşi în faţa unei noutăţi absolute, a unei experienţe servite fără un set de reguli de "bună purtare", oamenii au reacţionat în mod firesc, combinînd imagini preluate din filme sau alte experienţe personale. Românii sînt încă, din fericire, adepţii unei vestimentaţii croite pe tiparul ocaziei pentru care este purtată. Intrînd în McDonaldâs ei au realizat că hainele lor, cele pe care le purtau în mod firesc cînd ieşeau la restaurant, erau total deplasate şi aproape bătrînicioase în decorul vesel şi minimalist, de grădiniţă, al McDonaldâs-ului. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu mall-ul, iar cei ce i-au trecut pragul, probabil, s-au simţit cumva stingheri îmbrăcaţi în vestimentaţia lor practică şi comodă, folosită în general pentru şedinţele clasice de Sunday Window Shopping. Probabil aceasta este şi una din cauzele care a dat naştere la ceea ce eu numesc "vestimentaţia de mall", o uniformă care să se potrivească cu noul decor.
Hainele extrem de colorate, paietele şi strasurile, potrivite mai degrabă pentru discotecă sau club, nu fac altceva decît să transpună, sub formă de veşmînt, ideea vitrinelor colorate ale magazinelor, strălucirea puternică, nefirească a luminii din mall, a firmelor luminoase care sînt peste tot. Latura total nepractică a acestei vestimentaţii (tocuri foarte înalte, fuste foarte scurte, ochelari de soare purtaţi în interior etc.)
