Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Martor la accidentul în care un şmecher cu BMW, care conducea cu 180 de km/h, a ucis doi oameni: „Maşina era zob. Un poliţist îi lua pulsul şoferului“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 noiembrie 2011 · ·

Doi oameni au murit şi alţi trei au fost răniţi în urma unui accident produs în această dimineaţă pe Calea Floreasca. Accidentul a fost provocat de şoferul unui BMW, urmărit în Bucureşti de o maşină a Poliţiei. Acesta a lovit trei maşini, dintre care şi un taxi.

UPDATE ORA 15.00

Un taximetrist la o firmă din Ilfov, care a ajuns la locul accidentului la doar câteva minute de la impact, a povestit pentru bucuresti.adevarul.ro scena îngrozitoare pe care a văzut-o în această dimineaţă.

„Erau foarte multe maşini de Poliţie, care au blocat Calea Floreasca. Deşi era foarte dimineaţă, se adunaseră mulţi oameni, în scurt timp s-a umplut strada. Şoferul cu BMW X5 a intrat în trei maşini, cu viteză, printre care două erau taxiuri“, a declarat taximetristul.

Acesta a mai spus că autoturismul în care era şoferul care a decedat a fost distrusă aproape complet în urma impactului. „Când am ajuns acolo şi am văzut toată nebunia, m-am dat jos din maşină să-mi dau seama dacă e un coleg sau o rudă de-a mea, care lucrează tot ca taximetrist. Maşina era făcută zob. Un poliţist îi lua pulsul şoferului, încerca să mai vorbească cu el. Nu ştiu dacă mai era viu sau nu“, a mai spus bărbatul.

Martorul a mai declarat că, în timp ce se uita îngrozit cum oamenii legii încearcau să salveze victimele, o tânără „tremura ca varga. A venit la mine să o duc până acasă. Era foarte foarte speriată. Nici nu mai putea să vorbească din cauza şocului. Foarte repede au venit ambulanţele şi au acoperit victimele“, a mai spus taximetristul martor.

Dă CLICK pe poze pentru a vedea mai multe imagini de la accidentul cu doi morţi de pe Calea Floreasca!

UPDATE ORA 11.35

Alexandru, şofer de taxi în Bucureşti, a povestit pentru bucuresti.adevarul.ro cum un coleg de-al său a văzut toată tragedia care s-a produs în această dim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 52 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 10 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°