Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea începe să se răcească, dar temperaturile rămân mari pentru luna septembrie

Publicat in Antena 3, duminică 18 septembrie 2011 ·

Vremea va începe să se răcească, dar temperaturile se vor menţine mai ridicate decât norma pentru mijlocul lunii septembrie.

Luni - 19 septembrie

Deşi vor scădea uşor, valorile termice se vor menţine peste normele climatologice ale perioadei în ţară. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi în cursul nopţii în vestul şi sud-vestul ţării, unde local vor fi averse şi descãrcãri electrice.

Vântul va sufla moderat, cu intensificãri locale în Banat şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 18 grade. Vor fi condiţii ca izolat să apară ceaţa.

În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasã, dar valorile termice vor începe să scadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va depăşi norma pentru această perioadă şi se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 12 - 14 grade.

Marţi - 20 septembrie

În ţară, vremea va continua să se răcească uşor, mai ales în sud-vestul şi sudul ţãrii, unde vor fi înnorări, local averse şi descărcări electrice.

În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificãri în regiunile sudice şi la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 9 şi 17 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane.

În Bucureşti, temperaturile vor continua să scadă. Cerul va avea unele înnorări şi vor fi condiţii de ploaie spre sfârşitul intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 13 - 15 grade.

Miercuri - 21 septembrie

În ţară, în sudul şi estul României, mai ales pe parcursul zilei vor fi înnorãri, pe arii restrânse ploi slabe şi unele intensificãri ale vântu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 30 minute
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 11 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

Care este cauza apariției cheagurilor de sânge în urma vaccinării anti-COVID cu Johnson&Johnson şi AstraZeneca

Ziare.com acum o ora
Cheaguri de sânge care au cauzat moartea în urma vaccinării cu anticovid cu vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) şi AstraZeneca au fost cauzate de o reacţie autoimună la care sunt predispuse anumite persoane, o descoperire care urmează să modeleze dezv

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ucraina are în sfârşit suficientă muniţie pentru artilerie, asigură Zelenski

HotNews acum 12 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri legislaţia care permite mobilizarea deţinuţilor şi a declarat că, pentru prima dată de când a început războiul cu Rusia, toate brigăzile armatei ucrainene au suficientă muniţie pentru arti

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 4 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, în prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spital Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ.

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°