Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Huffington Post îşi lansează propria televiziune online

Publicat in Romania Libera, luni 6 februarie 2012 ·

Site-ul de informaţii american Huffington Post îşi va lansa în această vară propria televiziune online, HuffPost Streaming Network, care va difuza "un talk show continuu", respectiv 12 ore de program original timp de cinci zile pe săptămână, relatează guardian.co.uk şi Mediafax.

Anunţul a fost făcut de fondatoarea grupului media Huffington Post, Arianna Huffington, într-o postare pe blog, cu ocazia împlinirii unui an de când site-ul de ştiri şi opinie pe care l-a fondat a fost cumpărat de AOL pentru suma de 315 milioane de dolari.

Roy Sekoff, cofondator al Huffington Post, a descris proiectul noii televiziuni ca pe o întâlnire între CNN şi YouTube şi a precizat că postul TV online va avea aproximativ 100 de angajaţi.

"Reţeaua va fi construită în jurul unor programe ce vor pune în lumină cele mai importante, mai fierbinţi şi mai pasionate poveşti acoperite de HuffPost în orice moment, ce vor fi folosite ca puncte de plecare pentru discuţii, comentarii şi comedie", a spus Arianna Huffington.

"Aceste programe vor fi pe cât de lungi - sau scurte - va fi nevoie. Nu vom fi limitaţi de restricţiile de timp obişnuite în televiziune. În schimb, HuffPost Streaming Network va stimula experienţa online", a spus ea.

Arianna Huffington a mai spus că noua televiziune online va fi "mai relaxată, mai liberă şi mult mai spontană şi interactivă" decât televiziunile tradiţionale.

Huffington, care a descris cumpărarea site-ului său de către AOL prin "1 + 1 = 11", a mai spus că cele 12 luni care au trecut de atunci au fost "extraordinare".

Huffington Post este un site american de informaţii şi un blog agregator de ştiri fondat de Arianna Huffington, Kenneth Lerer şi Jonah Peretti. În SUA, Huffington Post are 36,2 milioane de vizitatori unici pe lună.

Lansarea televiziunii online HuffPost Streaming Network vine în contextul în care Huffington Po

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum o ora
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°