Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Inspectoratul de Stat în Construcţii strâng documentaţiile de la toate structurile de primire turistică de pe litoral pentru a vedea care sunt legale şi care nu.
Cele mai răsunătoare demolări de la malul mării au fost clubul Bamboo în mai 2011 şi hotelul Histria la sfârşitul anului trecut. „Noi am început să verificăm actele de un an şi jumătate. Numai că avem probleme cu unele primării care ne pun beţe în roate“, a declarat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al ministerului.
La nivelul întregii ţării, pe lista neagră sunt aproape 100 de hoteluri, pensiuni, terase şi restaurante. „Unele au autorizaţie de construire emisă ilegal, adică era interzisă construirea lor în acele zone sau ele au fost ridicate fără studii de mediu, iar altele au fost construite fără autorizaţie. Toate acestea vor fi demolate“, a completat Bogdan Oprea.
Demolările continuă
Între timp, continuă demolările la hotelul Histria din Mamaia al afaceristului George Bosânceanu, despre care autorităţile spun că a fost extins ilegal. Este vorba de ultimele etaje şi de extinderea care a ocupat domeniul public din staţiunea Mamaia.
„Marţi dimineaţă, la ora 8.30 au început să demoleze din nou. Le-am cerut o hotărâre judecătorească definitivă de demolare, care să le dea dreptul să intre pe proprietatea mea şi pe mine să mă scoată afară, dar nu mi-au arătat. Aveau doar o ordonanţă emisă pe baza unui proces verbal de contravenţie, care însă a fost anulat de instanţă“, a declarat George Bosânceanu pentru Adevărul Constanţa.
Operaţiunile de demolare comandate de Ministerul Dezvoltării şi Turismului se ridică la suma de 600.000 de lei. Suma va fi plătită de proprietarul hotelului.
Miron Cozma dă în judecată ministrul
Odată cu demolarea hotelului, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a