Baronii îşi primesc tainul pe care îl aşteaptă de douăzeci de ani dacă proiectul marii descentralizări devine realitate. Mazăre va primi plajele, Oprescu metroul, primarii o bucată din Poliţie şi multe sedii şi terenuri, iar şefii de Consilii Judeţene obţin de toate, de la porturi, la control asupra agriculturii, mediului, culturii locale, samd. Toate instituţiile deconcentrate intră în coordonarea Consiliului Judeţean, iar ei devin cu adevărat baroni. Aşa ar putea suna o concluzie rapidă a proiectului descentralizării susţinut insistent de vicepremierul Dragnea. Mizele descentralizării sunt evidente: banii şi puterea sau controlul asupra resurselor economice şi umane din fiecare judeţ. Pentru a deveni însă realitate, decidenţii politici ar trebui să răspundă următoarelor probleme pe care le ridică descentralizarea. Prima mare problemă o constituie credibilitatea. Dacă spui că plajele vor ajunge în administrarea Consiliului Local, informaţia este una neutră, aparent neinteresantă. Dacă o personalizezi şi înlocuieşti Consiliul Local cu Radu Mazăre, ea poate deveni, pentru un anumit public, interesantă şi pe alocuri periculoasă. La fel, când spui că „baronii” (primari, preşedinţi de Consilii Judeţene) vor numi şefii direcţiilor de agricultură, mediu, cultură, învăţământ, se pot trezi anumite suspiciuni. Descentralizarea ar trebui să fie făcută pe bază de principii sau după anumite nume? Chiar şi persoana vicepremierului Liviu Dragnea este una contestabilă la nivel de imagine, existând reticenţe în opinia publică faţă de un proces în care acesta este implicat. Cu atât mai mult cu cât Victor Ponta şi Crin Antonescu, liderii de forţă ai USL, evită să-şi asume public un asemenea proiect politic. De ce nu îşi asumă USL acest proiect politic, dacă este vital pentru modernizarea României? O altă slăbiciune a procesului descentralizării o reprezintă sustenabilitatea sa. Cedare