Deloc întâmplător, maestrul Marin Gherasim a ales ca vernisajul amplei sale expoziţii de la Sala Dalles să aibă loc pe 10 mai, Ziua Regalităţii.
Într-o mărturie de acum câţiva ani, artistul se autodescifrează într-un fel: „Pictez ca să nu se uite. Una din temele mele permanente este cea a memoriei, a rememorării. Ştim că din istorie rămâne foarte puţin. Există o entropie în istoria lumii, a omului, o pierdere de lucruri importante. Iar tema mea, Memoria absidei, tocmai despre asta vorbeşte. Am mai spus-o: în anii în care la noi bisericile erau dărâmate, eu le reconstruiam în chip simbolic în picturile mele. Am început să pictez abside prin 1973-1974. Şi de atunci le îmbunătăţesc şi le schimb întruna. Ele sunt firul roşu al picturii mele. În jurul lor se înlănţuie toate celelalte teme ale mele. Între ele, poate cea mai dragă, îmi este tema Pomelnicului. Tatăl meu, fiind preot, aducea întotdeauna acasă acele bileţele pe care le primea în uşa altarului, spre pomenire. Şi tata niciodată nu le-a distrus. Le păstra ca pe nişte lucruri sacre, încredinţate lui. Eu, copil fiind, le vedeam. Şi erau nume vechi acolo, de oameni care nu mai erau. De atunci, eu am sentimentul cert că în clipa în care scriu numele unei persoane care a existat, o înviu. Dar mai pictez şi nişte semne de apărare, cum ar fi Scutul şi Coiful. Sunt aproape magice. De fiecare dată, în expoziţiile mele, le pun lângă tablouri. Absida la mijloc, în stânga Tronul şi în dreapta un Scut. Permanent mi-am apărat picturile cu câte un semn.”
Marin Gherasim este bucovinean, s-a născut în 16 decembrie 1937 la Rădăuţi, Şi este un personaj „cuminte”, foarte prietenos Şi, aş spune, extrem de generos. Este şi unul dintre cei mai proeminenţi artişti plastici români de astăzi, profesor, cronicar şi mai ales mărturisitor. El este cel care în anii când lumea care împărţea puterea dărâma biserici, a găsit fo