Refuzat de televiziunea franceză, primit cu mefienţă în Franţa, filmul lui Marcel Ophuls constituie una din acele radiografii ale unui pacient cu o boală terminală, o radiografie care nu speră să vindece, ci să înţeleagă o parte din istoria Franţei şi implicit a Europei, trecută adesea sub tăcere. Este ceea ce Bernard-Henry Levy în ultima sa carte apărută şi în limba română, Cadavrul răsturnat - stânga la răscruce, numeşte reflexul Vichy. Ce s-a petrecut cu Franţa în acest răstimp, unde au dispărut eroii şi cine le-a luat locul? A fost rezistenţa franceză un argument esenţial pentru a susţine că Franţa a dat un răspuns convingător nazismului sau a reprezentat ea, mai degrabă, o excepţie modestă de la regula colaboraţionismului generalizat? Ce se întâmplă cu exacerbarea antisemitismului printre francezi sub presiunea ideologico-politică a ocupantului german? De ce tac intelectualii atunci când nu vorbesc în favoarea ocupantului? Ophuls face radiografia nu numai a unei perioade istorice, a Franţei regimului de la Vichy, ci şi a condiţiei umane, de aceea filmul său depăşeşte contextul istoric şi ridică întrebări al căror răspuns se află în fiecare din noi. Semnificativ devine faptul că regizorul îşi alege ca punct de plecare un mic orăşel, Clermont-Ferand, un orăşel unde oamenii se cunosc mai bine şi care păstrează ceva din aerul patriarhal al vechii Franţe. Intervievat, ofiţerul german Helmut Tausend se arată mulţumit de ceea ce a făcut în timpul războiului, ca ocupant s-a bucurat după revenirea de pe frontul de est de toate avantajele, a organizat începând cu 1942, pregătirea soldaţilor împotriva mişcării de partizani. În definitiv, nimic în neregulă în depoziţia unui soldat al armatei germane, interesant este însă personajul din faţa noastră fumând trabuc, înconjurat de toţi membrii familiei ca un adevărat pater familias, privind spre cameră cu o suficienţă amuz